Elena Udrea, reținută în dosarul „Microsoft”. DNA va cere arestarea pentru 30 de zile

0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 februarie 2015, a inculpatei UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

– trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea);
– trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România);
– trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro);
– spălare de bani.

Inculpatei UDREA ELENA GABRIELA i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 11 februarie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ordonanța de reținere a fost emisă la ora 21.40, fiind valabilă până miercuri, 11 februarie (aceeași oră). 

*Sursă: Comunicat DNA


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.