Echinocțiul de primăvară, prezentat de Observatorul Astronomic Bacău

    0

    Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău prin subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestinˮ Bacău, vă prezintă detalii despre evenimentul astronomic al lunii martie 2023, echinocțiul de primăvară care va avea loc în data de 20 martie 2023, ora locală, 23:24.

    Planeta Pământ execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o mișcare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Drumul aparent parcurs pe cer Soarelui într-un an se numește ecliptică. Spunem aparent deoarece de pe suprafața planetei noastre vedem mișcarea Soarelui pe cer și nu percepem mișcarea reală a planetei Pământ.

    Axa de rotație a Pământului este înclinată față de planul eclipticii cu 23.5° și își păstrează orientarea față de Soare pe parcursul anului. Ecliptica intersectează ecuatorul sferei cerești în 2 puncte numite puncte echinocțiale: punctul vernal și punctul autumnal. În punctul vernal Soarele traversează ecuatorul ceresc și trece din emisfera sudică cerească în cea nordică, marcând începutul primăverii în emisfera nordică și al toamnei în emisfera sudică. 

    Anotimpurile se produc datorită înclinației axei de rotație a Pământului, în funcție de cantitatea de lumină solară pe care anumite zone o primesc pe parcursul anului. Astfel, suprafața Pământului este diferit luminată de Soare în decurs de un an, fapt ce generează inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor. 

    Echinocțiul de primăvară, marchează de asemenea, momentul în care Soarele răsare exact în punctul cardinal est și apune exact în punctul cardinal vest. Echinocțiu, termen tradus aproximativ prin „noapte egală”, este atunci când razele Soarelui cad perpendicular pe ecuator, determinând egalitatea zilei și a nopții pe toată planeta cu excepția regiunilor polare, la polul nord începând acum ziua polară iar la polul sud noaptea polară, acestea durând câte 6 luni, până în momentul echinocțiului de toamnă (23 septembrie). 

    Astfel din punct de vedere astronomic, din data de 20 martie în emisfera nordică începe anotimpul de primăvară, însumând un interval de 92 zile, 17 ore și 33 minute ce durează până la 21 iunie, momentul solstițiului de vară. În acest interval ziua continuă să crească și noaptea să scadă, până la solstițiul de vară, când ziua e cea mai lungă din an. 

    Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

    Lasa un comentariu

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.