După concedieri, vine modernizarea Fiscului

0


specialistii-vorbesc-despre-fiscalitate-suport-si-consiliere-financiaraMinisterul Finanţelor Publice şi ANAF vor fi reorganizate în urma hotărârilor pe care Executivul le-a adoptat în şedinţa de miercuri. Principalele schimbări preconizate sunt concedierea a 10% din personalul ministerului (182 de posturi) şi desfiinţarea a şapte direcţii. Alte 150 de posturi vor fi reduse de la ANAF şi direcţiile locale ale finanţelor publice. Personalul va fi transferat către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. În paralel va lua fiinţa o Unitate de evaluare a investiţiilor publice, care va analiza eficienţa investiţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat.

Restructurarea şi reorganizarea Finanţelor publice se vor produce în paralel cu modernizarea sistemului fiscal. Asftel, Guvernul a aprobat un memorandum pentru contractarea de la BIRD a unui împrumut de pană la 70 milioane euro destinat modernizării administraţiei fiscale. Termenii financiari ai împrumutului, care urmează a fi negociaţi de partea română (suma, maturitatea, rata dobânzii, comisioanele aferente), vor fi agreaţi cu BIRD conform Condiţiilor generale ale finanţatorului extern. Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanţărilor rambursabile contractate de Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice.

Sursa: Realitatea.net


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.