Dungaciu: Dacă Ucraina nu semnează Acordul de Asociere cu UE, Republica Moldova rămâne într-o zonă gri

0

România va trebui să-şi regândească relaţia cu Estul după Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, al cărui eşec se prefigurează, în contextul în care Ucraina a anunţat că suspendă pregătirea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a cărui semnare se afla pe ordinea de zi a reuniunii de săptămâna viitoare, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu.

dan dungaciuÎn opinia sa, acest eşec va marca stoparea extinderii UE către est pentru următorii 15 ani, iar Republica Moldova, care va parafa la Vilnius Acordul de Asociere cu UE, va rămâne „într-o zonă gri”. „Eu cred că, dacă Ucraina nu semnează, Republicii Moldova îi va fi extrem de dificil, pentru că va rămâne într-o zonă gri: nu are nicio garanţie că interesul UE de care ar fi beneficiat chipurile Ucraina se va deplasa integral spre Moldova. Menirea ei va fi un soi de integrare fără membership, adică exact menirea tuturor statelor din Parteneriatul Estic: acorduri economice, dar în niciun caz vreun acord politic cu UE”, a spus Dungaciu (foto).

Comentând justificarea Guvernului de la Kiev – că suspendă procesul de pregătire a Acordului de Asociere între Ucraina şi UE pentru „a asigura securitatea naţională, relansarea relaţiilor economice cu Rusia şi pregătirea pieţei interne pentru relaţii de la egal la egal cu Uniunea Europeană” – el a spus că Ucraina şi-a calculat oportunităţile şi nu îşi permite să se ducă spre Uniunea Europeană antagonizând Federaţia Rusă.

„Această chestiune, după părerea mea, era destul de predictibilă. Nu cred că UE în momentul acesta, fără SUA, are capacitatea să ia Ucraina Rusiei, dacă pot să mă exprim aşa, sau să aducă Ucraina în sfera ei de influenţă împotriva Federaţiei Ruse. UE singură nu are această capacitate. Asta este una dintre explicaţiile acestui eşec şi Ucraina, calculându-şi variantele, a mers pe ideea că, probabil, beneficiile vor fi mai mari nesemnând Acordul de Asociere”, a spus el, arătând că ajustarea economiei şi a structurii sociale a Ucrainei la cerinţele integrării europene reprezintă un proces dificil, care, în primă instanţă, „aduce sacrificii” economice şi politice.

Expertul a subliniat că nu vede „nicio şansă” de apropiere politică a Ucrainei şi chiar şi a Republicii Moldova de Uniunea Europeană în următorii 15 ani. „Chiar dacă Ucraina îşi schimbă radical opţiunea, nu cred că are şanse de integrare europeană. Are şanse de o colaborare mai bună cu UE, dar asta numai după ce se va consuma un eventual eşec în relaţia cu Federaţia Rusă. (…) Ucraina avea şi motive politice interne (Ianukovici risca să piardă puterea în cazul eliberării Iuliei Timoşenko – n.r.) şi motive structurale sau la nivel macroeconomic să se orienteze spre Federaţia Rusă, iar această orientare – aşa vedem astăzi – se pare că a prevalat”, a afirmat Dungaciu.

El a arătat că România este pusă în situaţia de a-şi ajusta obiectivele pentru reuniunea de la Vilnius, reducându-le la nivelul „destul de subţire” al parafării Acordului de Asociere de către Republica Moldova, în contextul în care autorităţile de la Bucureşti anunţau, la începutul anului, că aşteaptă ca atât Chişinăul, cât şi Kievul să semneze documentul la Summitul din 28-29 noiembrie. „Iarăşi ne-am grăbit puţin declarând că avem obiective prea ambiţioase şi singura soluţie prin care mai poţi să spui că Summitul de la Vilnius a fost unul de succes este să schimbi obiectivele. Şi acum asta face România, schimbă obiectivele şi va declara că summitul va fi de succes, dar nu pentru că se va întâmpla ceva semnificativ la Vilnius, ci pentru că România şi-a schimbat între timp obiectivele”, a spus Dungaciu.

El a mai estimat că ideea „reapropierii masive, până la unificare” a Republicii Moldova de România ar putea deveni, în următorii ani, tot mai prezentă în spaţiul public. În context, el a făcut o analogie între chestiunea ridicării vizelor cu UE promisă Republicii Moldova şi aderarea României la Schengen, arătând că ambele state îndeplinesc condiţiile tehnice, dar nu au acordul politic al statelor membre.

„Neintrarea în Schengen a României are aceeaşi rădăcină ca şi neeliberarea vizelor pentru Republica Moldova. Reticenţa UE în acest moment faţă de imigranţi, semnalul pe care Europa trebuie să-l dea, că ţine situaţia sub control, pentru a bloca ascensiunea partidelor de extremă dreaptă sau eurosceptice, toate acestea grevează asupra şanselor României de a fi primită în Schengen, dar grevează şi asupra şanselor Republicii Moldova de a primi liberalizarea vizelor. (…) Nu întrezăresc pe termen scurt că Republica Moldova va avea liberalizarea vizelor acceptată politic la nivelul UE”, a explicat Dungaciu. În opinia sa, termenele avansate pentru ridicarea vizelor – 2014 sau 2015 – sunt „ultra-nerealiste”.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.