Duminica, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Dofteana, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unei case. De urgență, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 150 mp, reprezentând acoperișul locuinței. Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuitul electric.
Tot duminica, pompierii băcăuani au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit din orașul Dărmănești.
La locul indicat au actionat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestăt pe o suprafață de aproximativ 100 mp, la nivelul acoperișului locuinței.
Incediul a fost lichidat, cauza fiind scurtcircuit electric.