Dublă premieră la Teatrul Municipal „Bacovia”, „Sâmbăta Gandhi tăcea”

0

Săptămâna aceasta, pe 14 și 16 februarie 2020, de la ora 18, are loc premiera spectacolului „Sâmbăta Gandhi tăcea”, după Anastasia Bukreeva, regia Aleksandr Ogariov.

Scenografia este semnată de Clara Pop, coregrafia de Mariana Gavriciuc, iar Adrian Buliga revine în Teatrul Municipal „Bacovia” pentru lighting design.

Spectacolul are dublă distribuție, pe anumite roluri urmând să alterneze mai mulți actori. Distribuția completă este următoarea: Tudor Hurmuz, Daniela Vrînceanu, Matei Bogdan / Valentin Braniște, Florina Găzdaru / Eliza Noemi Judeu, Ion Goranda, Bianca Babașa, Andreea Darie, Ștefan Alexiu, Vlad Nicolici, Minodora Broscoi.

Regizorul Aleksandr Anatolievici Ogarjov s-a născut în 1961, în Sochi (Rusia). A absolvit regia la GITIS, cea mai mai importantă universitate de teatru din Rusia, la clasa celebrului regizor Anatoli Vasiliev, căruia i-a fost apoi asistent. Din anul 1992 este angajat la Teatrul ”Școala de Artă Dramatică”, unde montează spectacole, dar și joacă. Din 2016 este directorul artistic al Laboratorului Teatrului „Școala de Artă Dramatică” – LCZ (Laboratorul Combustiei Zilnice).

Spectacolul „Sâmbăta Gandhi tăcea” este cea de-a doua colaborare cu Teatrul Municipal „Bacovia”, după Atelierul de artă dramatică Cehov, susținut în luna aprilie 2019, cu actorii băcăuani, și finalizat cu spectacolul – laborator „Trei surori”, de Anton Pavlovici Cehov prezentat și primit foarte bine bine de public și de critica de specialitate, în cadrul Bacău Fest Monodrame 2019.

„Am înțeles de ce Gandhi trebuie să fie în această poveste abia când am terminat de scris piesa. Gandhi este calea sufletului uman. All people on Earth are existential homeless. Toți oamenii de pe Pământ sunt, existențial, fără adăpost…”, spune Anastasia Bukreeva despre textul său.

La Teatrul Municipal „Bacovia”, piesa Sâmbăta Gandhi tăcea este jucată pentru prima dată în străinătate, deci este premieră națională în România, și, totodată, premiera internațională a piesei.

Biletele la premieră se pot achiziționa în agenția de bilete, dar mai simplu direct de pe siteul teatrului, la adresa http://teatrulbacovia.ro/bilete-online/. Prețuri pentru premieră: 33 de lei în sală, 38 de lei la loje.

Comunicat de presa


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.