DSVSA Bacau demareaza programul de control pentru prevenirea toxiinfectiilor alimentare, inainte de Sarbatorile Pascale

0

            Printr-un comunicat de presa, DSVSA Bacau anunta ca va incepe operatiunea de control a agentilor comerciali care vand produse de origine animala si nonanimala, inainte sarbatorilor de Pasti :

„Avand in vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, cand in mod traditional creste consumul de alimente de origine animala si nonanimala D.S.V.SA. Bacau a initiat si deruleaza la nivel judetean incepand cu data de 22 martie 2021, programul de control oficial și măsurile de supraveghere sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor  pentru prevenirea  toxiinfectiilor alimentare.” anunta DSVSA Bacau

                     Controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animal și nonanimală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare, etc).

        La nivelul D..S.V.S.A. BACAU, al circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO), în perioada 22 martie 2021 – 1 mai 2021 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Sărbătorilor Pascale Ortodoxe) va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, va fi afișat programul de lucru ( luni – vineri 08 ³º – 17 ºº iar sâmbăta – duminică 08 ºº – 12 ºº ) , numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.. Aceste informații  sunt  postate și pe site-ul  DSVSA Bacau.

        În zonele de restricție, consecutive confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici, mișcarea mieilor destinați sacrificării se va facecu respectarea prevederilor europene, care precizează că: în zona de protecție: ”nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta și că în zona de supraveghere: ”nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din exploatație fără autorizarea autorității competente în următoarele șapte zile de la stabilirea zonei”.

              Având în vedere situația epidemiologică la nivel judetului Bacau în direcția pestei porcine africane (PPA), se vor respecta cu strictețe cerințele sanitare veterinare privind mișcarea porcinelor și a altor specii de animale.

            În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, de sezon, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.

          

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.