DSP Bacau : „Pacientii confirmati COVID-19 se pot adresa centrelor de evaluare din judet”

0

Intrucat in aceasta perioada se inregistreaza un trend ascendent al cazurilor de infectie cu virusul SARS-Cov-2, Directia de Sanatate Publica Bacau precizeaza ca se impun o serie de masuri de sanatate publica adecvate pentru a evita presiunea asupra sistemului sanitar.

           „Astfel, in ultimele 4 saptamani se inregistreaza o tendinta de dublare a numarului de cazuri confirmate de la o saptamana la alta, dupa cum raporteaza furnizorii de servicii de sanatate din judetul Bacau. In acelasi timp se constata si o adresabilitate crescuta a populatiei catre serviciile de testare si evaluare.

Populatia din judetul Bacau care prezinta simptomatologie specifica COVID-19, ca febra, tuse, scurtarea respiratiei, oboseala accentuata, etc, se poate testa gratuit prin apelarea numarului unic de urgenta 112,  la cabinetele medicale de familie (http://www.aspjbacau.ro/images/stories/file/covid19/teste%20BACAU%20mf.pdf)  sau prin centrele de permanenta existente la nivelul judetului Bacau (http://www.aspjbacau.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=762:-centre-de-permanenta&catid=52:actualitate).” a anuntat DSP Bacau

In urma videoconferintei organizate in data de 11 iulie de catre conducerea Ministerului Sanatatii, au fost informate toate unitatile sanitare de la nivelul judetului asupra masurilor necesar a fi implementate in perioada care urmeaza cu privire la:

  • operationalizarea centrelor de evaluare in vederea efectuarii investigatiilor persoanelor confirmate COVID 19 si acordarii tratamentului specific antiviral;
  • asigurarea unui numar corespunzator de locuri raportat la evolutia pandemiei COVID 19 in concordanta cu Planurile de rezilienta asumate de catre fiecare unitate sanitara
  • circuite functionale care sa asigure protectia pacientilor, apartinatorilor dar si a personalului medico-sanitar.

Pacientii confirmati COVID-19 se pot adresa centrelor de evaluare – structuri funcţionale organizate în unităţi sanitare cu paturi în cadrul carora se acordă servicii medicale de tip spitalicesc – spitalizare de zi. Acestea  sunt organizate separat faţă de zona de spitalizare continuă şi spitalizare de zi non-COVID-19 cu acces facil la ambulatoriu.

La nivelul judetului Bacau sunt functionale centrele de evaluare (http://www.aspjbacau.ro/) din urmatoarele unitati sanitare :

  • Spitalul Judetean de Urgenta Bacau,
  • Spitalul de Pneumoftiziologie Bacau,
  • Spitalul „Sf. Ierarh dr. Luca” Onesti,
  • Spitalul Municipal de Urgență Moinești.
  • Spitalul  „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuşi (2 locatii),
  • Spitalul Orăsenesc Ioan Lascar Comanesti,
  • SC POLIMED PODU TURCULUI,

Persoanele cu simptomatologie specifica pentru COVID-19, testate pozitiv, vor contacta medicul de familie sau DSP Bacau (in cazul pacientilor fara medic de familie).

In urma evaluarii clinice, medicul de familie va decide urmatoarele :

  • Pacientii fara factori de risc care au manifestari clinice usoare/medii COVID-19 si care nu necesita oxigenoterapie vor fi monitorizati la domiciliu;
  • Pacientii care au cel putin 2 factori de risc, care au manifestari clinice usoare/medii si care nu necesita oxigenoterapie, vor fi evaluati in centrele de evaluare si tratament antiviral  mai sus amintite;
  • Pacientii care prezinta forme medii/grave a infectiei SARS-CoV-2, decompensare a bolii de fond si cei care necesita oxigenoterapie, vor fi internati in unitatile sanitare cu paturi.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.