DSP Bacau, in legatura cu reclamatiile de la Gradinita din Hemeius privitor la alimente: „Nu au fost constatate abateri”

4

La nivelul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău, în data de 15.01.2024, au fost înregistrate trei sesizări cu privire la meniul furnizat de către o firmă de catering la Grădinița cu program prelungit din localitatea Hemeiuș.

A fost inițiată o verificare a unităților sanitare, inclusiv la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, în cadrul Secției de Boli Infecțioase pentru Copii, și a medicilor de familie din zonă, cu privire la înregistrarea cazurilor medicale semnalate. Până în prezent, nu s-au înregistrat cazuri internate în Secția de Boli Infecțioase pentru Copii de la SJU Bacău, iar medicii de familie din localitate nu au raportat cazuri de patologie digestivă în cadrul colectivității menționate.

Ce se precizeaza in controlul DSP Bacau

            Totodată, au fost efectuate verificări la cele două unități implicate:

            – la Grădinița cu program prelungit din Hemeiuș, conform informațiilor obținute de la cabinetul medical al acesteia, nu au fost depistate sau declarate/înregistrate cazuri de enterocolită sau copii cu simptomatologie digestivă; meniul asigurat preșcolarilor este avizat de conducerea unității de învățământ și personalul medical, fiind întocmit corespunzător – cu gramaj, listă ingrediente pentru fiecare fel de mâncare gătită (inclusiv listă alergeni);

            – la unitatea de catering au fost efectuate verificări pe produs și meniu, conform Legii   nr.123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar și  nu au fost constatate abateri. 

Mentionam ca prin Ordin de Prefect, a fost dispusa constituirea unei comisii mixte de control pentru verificarea calitatii si conformitatii produselor alimentare furnizate in unitatile de invatamant anteprescolar si prescolar cu program prelungit din judetul Bacau, incepand cu data de 17.01.2024” a transmis DSP Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

4 comentarii

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.