DSP anunță că apa furnizată de CRAB în orașul Buhuși si comuna Tatarasti înregistrează depășiri ale parametrului clorat. Recomandări pentru părinții copiilor mici

0

Direcția de Sănătate Publică Bacău a anunțat joi, 11 iunie 2026, că în urma monitorizării de audit efectuate asupra rețelei de distribuție a apei potabile din orașul Buhuși si comuna Tatarasti operată de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB), a fost constatată o depășire a valorii admise pentru parametrul clorat, prevăzută de Legea nr. 96/2024.

Până la remedierea deficiențelor care au dus la apariția acestei situații, DSP recomandă evitarea consumului apei de la robinet în cazul sugarilor și al copiilor mici cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

Deocamdată, autoritățile nu au anunțat restricții pentru restul populației și nici perioada estimată în care recomandările vor rămâne în vigoare. DSP Bacău și CRAB vor continua monitorizarea calității apei și vor informa populația cu privire la evoluția situației.

Comunicatul Primaria Buhusi :

„Vă informăm că, în urma monitorizării de audit a Direcției de Sănătate Publică Bacău, s-a constatat o depășire a valorii admise de Legea nr. 96/2024 la parametrul clorat în rețeaua de distribuție a apei potabile.

Până la remedierea deficiențelor care au dus la depistarea parametrului clorat, se recomandă evitarea consumului apei la sugari și copiii mici de 0-3 ani.”

Comunicat DSP

In cadrul activităților de monitorizare și audit desfășurate de Direcția de Sănătate Publică Bacău, analizele efectuate de laboratorul Centrului Regional de Sănătate Publică Iași au evidențiat depășiri ușoare ale concentrației parametrului clorat îndouă zone de aprovizionare cu apă potabilă: ZAP Buhuși și ZAP Tătărăști – Cornii de Sus.

Ca urmare a acestor constatări, au fost dispuse măsuri de remediere furnizorului de apă, SC CRAB SA, care au vizat:

• optimizarea procesului de preparare și utilizare a soluției de dezinfecție; 

• respectarea condițiilor de păstrare și manipulare a substanțeidezinfectante; 

• reglarea corespunzătoare a nivelului de clorinare a apei. 

Furnizorul a implementat măsurile stabilite și a informatpopulația din zonele afectate cu privire la situația constatată și la acțiunile întreprinse.

Conform prevederilor Ghidului de evaluare și inspecție sanitarăa sistemelor de aprovizionare cu apă, efectele adverse asuprahematiilor și țesutului tiroidian sunt asociate unor concentrații de clorat semnificativ mai ridicate decât cele identificate în cadrulmonitorizării.

Deși valorile determinate au depășit concentrația recomandatăde 0,25 mg/L, acestea s-au situat sub valoarea maximă admisă de 0,7 mg/L. Cu toate acestea, având în vedere principiul precauției șinecesitatea protejării grupelor populaționale vulnerabile, a fostapreciată existența unui potențial risc pentru copiii cu vârstacuprinsă între 0 și 3 ani, motiv pentru care s-a recomandatrestricționarea consumului apei din rețeaua publică pentru aceastăcategorie de vârstă până la remedierea cauzei și confirmareaconformității prin analize suplimentare.

În vederea prevenirii apariției fenomenelor de hiperclorinare, care pot favoriza formarea cloraților, SC CRAB SA monitorizeazăpermanent, prin laboratorul propriu, nivelul clorului rezidual liber din apa distribuită.

Repetarea analizelor pentru parametrul clorat va fi realizată înperioada 15–17 iunie 2026 de către laboratorul Centrului Regional de Sănătate Publică Iași, în conformitate cu organizarea rețelei de laboratoare de sănătate publică pentru monitorizarea acestuiparametru

Rezultatele analizelor de confirmare vor fi comunicate cu celeritate atât furnizorului de apă, cât și populației din zonelevizate, imediat după finalizarea și validarea acestora.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.