Dragos Benea: Un posibil deznodământ suveranist al turului 2 echivalează cu perspectiva nedorită a unui Ro-Exit „de facto”

2

Cu doar câteva zile înainte de turul decisiv al alegerilor prezidențiale, europarlamentarul PSD Dragoș Benea lansează un avertisment tranșant: „Un posibil deznodământ suveranist al turului 2 echivalează cu un Ro-Exit de facto și cu decuplarea economiei de la fondurile UE.” Oficialul social-democrat atrage atenția că România, puternic dependentă de banii europeni, s-ar putea confrunta cu un colaps economic în lipsa acestora. Benea subliniază că izolarea și suveranismul radical nu sunt altceva decât o formă mascată de marginalizare a României în cadrul Uniunii Europene:

Nu-i de glumit! Fără banii UE, România va fi în colaps! Nu mi-am propus să fiu alarmist, nici să cultiv temeri fataliste, vecine cu apocalipsa, dar vreau să mă fac cât mai bine înțeles: un posibil deznodământ suveranist al turului 2 echivalează, din punctul meu de vedere, cu perspectiva nedorită a unui Ro-Exit „de facto” şi, implicit, cu decuplarea economiei naționale de la balonul cu oxigen al fondurilor europene.

De ce spun asta? În urmă cu 6-7 ani, atunci când s-a negociat actualul buget al UE, nu-şi punea nimeni problema pandemiei Covid, a războiului din Ucraina, a crizei europene a energiei, asociată cu o inflație galopantă care a năruit puterea de cumpărare a majorității europenilor: azi, banii sunt tot mai puțini şi mai scumpi, bugetul Uniunii este – în mare – acelaşi, dar problemele şi provocările s-au înmulțit exponențial. Să nu ne amăgim şi să plecăm, cumva, după fentă: „Europa națiunilor” pe care o anunță – cu emfază – izolaționiştii nu înseamnă altceva decât destrămarea coeziunii şi solidarității europene. Nu se mai îndoieşte, cred, nimeni că „suveraniştii” italieni, austrieci sau germani vor fi vreodată de acord ca fondurile europene să tot „curgă” spre Est, către amicii „suveranişti” din România sau Polonia, în detrimentul propriilor cetățeni. Dimpotrivă.

Viziunea suveranistă, înseamnă că fiecare stat urmează să se descurce pe cont propriu. De unul singur. Fără coeziune, fără solidaritate, fără dezvoltare regională. Cum România e dependentă ombilical de fluxurile cu finanțări europene care-i alimentează economia – în caz că ați uitat, nu suntem nici SUA, nici Marea Britanie sau Franța (!!!) – cred că e foarte clar, pentru orice om de bun-simț, cât de dramatice ar fi pentru toți românii consecințele unui viraj abrupt către „suveranism”. Reiterez, în încheiere: nu sunt un fatalist de serviciu şi nu cred că România va părăsi Uniunea Europeană, indiferent care va fi rezultatul consemnat de urne pe 18 mai. Dar asta nu înseamnă că nu vor fi urmări dintre cele mai serioase, pentru noi toți – nu pentru că cineva ne vrea răul şi ne pedepseşte, ci pentru că împrejurarea în care ne aflăm este departe de a fi una favorabilă pentru România şi statele membre din estul Europei.

De aceea, eu cred că izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul! Asta dacă mai avem o brumă de responsabilitate față de ziua de mâine şi cei care vor veni după noi, pe umerii cărora am aşeza – nedrept – povara unui eventual vot neinspirat pe 18 mai. Un vot care ar marca, nu mă îndoiesc, marginalizarea noastră în UE şi faptul că, în loc să continue să meargă înainte, România a luat-o, cu repeziciune, spre înapoi!” a precizat Dragos Benea – europarlamentar PSD


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


2 comentarii

    • „Adica”după acest comentariu argumentat și de bun simț să înțelegem că aștepți un răspuns din partea personajul în cauză pentru că nu ai înțeles ce ai citit?

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.