Dragos Benea: Sunt convins că, încet dar sigur, managementul Aeroportului Bacau şi preşedintele CJ, Valentin Ivancea, vor reaşeza aeroportul pe locul meritat în regiune

3

Dupa ce compania aeriana DAN Air si-a anuntat mutarea de pe Aeroportul din Brasov pe cel din Bacau, europarlamentarul Dragos Benea a reactionat in spatiul public, acuzandu-i pe unii „colegi din coalitie (PNL)” de „populism ieftin”.

Benea a mai declarat ca managementul AIGE si presedintele Ivancea vor reaseza aeroportul pe locul meritat in regiune:

La începutul acestui an, într-un context marcat de urmările războiului din Ucraina şi de creşterea traficului pe aeroporturile din Iaşi & Suceava, care au preluat afluxul de migranți din zona de conflict, unii „wanna be” din Bacău ne admonestau decretând că „PSD îngroapă Aeroportul Bacău”. Azi, când – uşor, uşor – companiile revin pe Bacău, una dintre ele părăsind chiar nou creatul aeroport Braşov, pus în funcțiune cu surle şi trâmbițe, mă întreb pe cine să dăm „vina” pentru noua stare de fapt şi dacă nu cumva actualul ministru Veştea, până de curând preşedinte al CJ Braşov, nu îngroapă cu bună-ştiință aeroportul din localitate, dat în funcțiune la rândul său într-o perioadă mai degrabă potrivnică pentru aviația civilă & comercială?

O fi de „vină” domnul Veştea că Dan Air a plecat de la Braşov, venind pe Bacău, sau domnul Flutur că Wizz Air şi-a închis – din 28 octombrie – baza aeriană de la Suceava? Îşi „îngroapă” Flutur propriul aeroport!? O fi de vină contextul complicat pe care-l parcurgem, în care aeroporturile din țară par a fi la mâna şi bunul plac al companiilor (nu invers), sau doar populismul ieftin al unor pretinşi colegi de coaliție care, din lipsă acută de realizări, spun lucruri trăznite despre aeroportul din Bacău, răstălmăcind statistici care oricum se schimbă de la o lună la alta?

Sunt convins că, încet dar sigur, managementul AIGE şi preşedintele CJ, Valentin Ivancea, vor reaşeza aeroportul pe locul meritat în regiune, în ciuda tuturor dificultăților prin care trecem, dar nu trebuie să uităm – şi bine ar fi să nu uite nici părerologii de profesie din Bacău – că după anii de pandemie şi războiul din vecinătate aviația comercială nu va mai fi ce a fost, iar zborurile nu vor mai costa cât o cursă Uber mai lungă!” a precizat Dragos Benea


Va reamintim ca ieri, compania aeriana Dan Air a anuntat, oficial, in aceasta seara ca se muta la Aeroportul din Bacau. Decizia vine din cauza dotarilor necorespunzatoare de pe Aeroportul Brasov, desi aceasta este nou. In noiembrie se vor opera toate cursele din Brasov insa de pe Aeroportul Bacau, urmand ca din decembrie compania sa mute toate rutele in Bacau.

In acest moment, Wizz Air opereaza Londra si Milano, Aero Italia – curse spre Roma iar Dan Air, dupa cum urmeaza:

-in perioada 13.11- 11.12.2023 vor fi efectuate temporar din Bacău:

  • Bruxelles
  • Munich
  • Nuremberg
  • Stuttgart
  • Madrid
  • Barcelona
  • Valencia

Începând din luna decembrie, cu același operator, de pe Aeroportul Bacău, călătorii vor avea acces la 8 destinații europene:

  • Londra Luton
  • Dublin
  • Bruxelles
  • Madrid
  • Barcelona
  • Torino
  • Liverpool
  • Roma
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

3 comentarii

  1. Sunt tare curios daca mi-ar putea spune cineva un singur lucru, o fapta, ceva..facut de Benea concret, pentru Bacau. Bla-bla, la orice ocazie…altceva..nada, zero…

    • cel mai modern aeroport din zona, primii kiloemtri de autostrada din Moldova, centura Bacaului, modernizarea drumuri judetene, modernizare spitalul sju etc…acum depinde daca vrei sa vezi doar raul e alegerea ta

  2. Gargară tip ,,Benea”! Dan Air au venit la Bacău de ,,nevoie”! Meritul CJ Bacău este că au spus ,,DA”!Altceva au mai ,,făcut” , cei de la CJ?

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.