Criza gunoiului din Municipiul Bacau nu a luat sfarsit. Pana ce nu se va semna un act aditional la contractul de salubrizare, pentru a intra in legalitate cu prevederile cerute de OUG 74/2018, SOMA risca sa nu mai poata colecta si transport gunoiul in Municipiul Bacau.
Consilierii locali PSD refuza sa voteze proiectul primarului, intrucat majorarea cu 50% a contractului ( de la 14 la 21 milioane lei pe an ) este inacceptabila. Pe de alta parte, acestia propun un proiect modificat care, spun ei, „apără intereselor băcăuanilor și respectării prevederilor legale cerute prin OUG 74/2018.”
Mai jos redam, integral, postarea presedintelui PSD Bacau, Dragos Benea :
„Există soluția de ieșire din așa-zisă criză a gunoiului din Bacău: aprobarea proiectului de act adițional la contract depus de consilierii locali PSD încă de vineri seară. E un proiect rezonabil, elaborat în sensul apărării intereselor băcăuanilor și respectării prevederilor legale cerute prin OUG 74/2018.
Până una alta, consilierii locali sunt chemați să rezolve problemele Bacăului, nu problemele create de primar Bacăului.
Necula vrea, cu mâna consilierilor locali, să ofere despăgubiri de milioane de euro – pe 6 ani – firmei Soma. De aici, toate presiunile și instigările făcute la adresa consilierilor ptr ca ei să aprobe scumpirea cu 50 la sută a gunoiului din Bacău – de la 14 la 21 miloane lei/an.
Cum vor proceda următorul primar și următorul Consiliu Local când, prin august – septembrie 2020, licitația aflată în desfășurare la ADIS va stabili un operator de salubritate ptr Bacău, iar contractul cu Soma va trebui reziliat cu acordarea de despăgubiri, din bugetul local, adică din banii băcăuanilor?
Cine va semna așa ceva, în condițiile în care Soma – ptr doar câteva luni de prestare a salubrizării în 2020 – va încasa despăgubiri aferente unor așa-zise „investiții” de „amortizat” până în 2025? (vezi imaginea alăturată).
Ce va spune Camera de Conturi?
Licitația în derulare la ADIS nu e un caz de forță majoră și se știa de ea, mai ales că în octombrie 2018 același CL Bacău a aprobat documentația de atribuire și a mandatat ADIS să încheie viitorul contract cu operatorul ce va fi desemnat.
În detrimentul unui tarif corect pe deșeuri, rezultat dintr-o licitație transparentă în derulare la ADIS, Necula stăruie pentru o scumpire cu 50 la sută a gunoiului care ar umple conturile Soma și ar goli buzunarele băcăuanilor.
Așa cum a semnalat în ședința CL de vineri, 29 noiembrie, și consilierul local Raluca Năstase (PNL), tarifele ce vor fi fixate prin licitația ADIS sunt sensibil mai mici decât cele prevăzute în actul adițional cu Soma – deci, de unde atâta înflăcărare la primar pentru a scumpi cu 50 la sută gunoiul Bacăului?
Se dorește, cumva, ca orașul să fie umplut de gunoaie neridicate, pentru a forța mâna consilierilor și a-i determina să aprobe un act adițional cu Soma care, de fapt, e un atentat la adresa bugetului local și al contribuabililor?
E bine să se știe că ADIS a avut în trecut litigiile cu primăriile Moinești și Dărmănesti, pornite tot din crize inventate pe deșeuri, litigii câștigate de ADIS după doi ani de judecată. Nu interesează pe nimeni o stare de litigiu cu Primăria Bacău, pentru a afla după ani că ADIS a avut, din nou, dreptate!
Consilierii locali ai PSD au venit cu soluția și, am și declarat într-o conferință de presă, nimeni nu-și dorește o criză a gunoiului în Bacău – este o temă a cărei falsitate s-a dovedit inclusiv prin faptul că serviciul de salubrizare a funcționat în Bacău, deși unii anunțau momentul „istoric” al unei crize care … n-a mai venit.
P.S. – Îi rog pe cei 10 consilieri locali de la celelalte partide care poate nu au înțeles subiectul actului adițional cu Soma să lectureze articolul de mai jos și să spună, public, dacă au mai văzut un astfel de contract de servicii publice încheiat între o primărie și un prestator privat. Practic, prin acest articol se consfinteste monopolul operatorului pe serviciul de salubrizare al Bacaului, pe care Soma il presteaza de peste 25 de ani, ultima licitatie datand din 2005, cand Romania nu era in UE.” a spus Dragos Benea