Dragos Benea: Pregătirile pentru audierile viitorilor comisari europeni intră în linie dreaptă la Bruxelles

0

Pregătirile pentru audierile viitorilor comisari europeni au intrat în linie dreaptă, în contextul în care Parlamentul European se pregătește să analizeze noile propuneri pentru echipa Comisiei Europene.

Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele Comisiei REGI, a avut o întrevedere cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, pentru a discuta detalii importante legate de audierea comisarului desemnat pentru portofoliul Coeziune și Reformă:

Pregătirile pentru audierile viitorilor comisari europeni intră în linie dreaptă la Bruxelles, iar miercuri – în calitate de preşedinte al Comisiei REGI – am avut o întâlnire în format tête-à-tête cu doamna Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, în cadrul căreia am discutat despre principiile care vor guverna audierea comisarului nominalizat pentru portofoliul Coeziune şi reforme, precum şi modul în care se va desfăşura această procedură parlamentară. Conform calendarului oficial, audierile în comisii vor avea loc la mijlocul lui octombrie, obiectivul comun fiind acela de a parcurge cu eficiență această procedură şi de a da undă verde propunerilor de comisari, astfel încât Comisia Europeană să-şi intre în pâine, în noua sa alcătuire, până în decembrie 2024 cel târziu. Am asigurat-o pe doamna Metsola că şi pentru europarlamentarii din comisia pe care o conduc validarea noului comisar pe Coeziune este un obiectiv important şi că vom parcurge cu celeritate procedurile specifice, dând posibilitatea Comisiei von der Leyen să înceapă noul mandat în cel mai scurt timp.” a transmis europarlamentarul Dragos Benea

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.