Dragoș Benea, la reuniunea REGI-COTER: finanțarea regiunilor și rolul autorităților locale trebuie protejate în viitorul buget european

0

Europarlamentarul Dragoș Benea a pledat pentru menținerea unei politici de coeziune cu finanțare distinctă și pentru implicarea efectivă a autorităților locale și regionale în gestionarea fondurilor europene după 2027. Intervenția a avut loc la reuniunea anuală REGI-COTER, care reunește reprezentanți ai Parlamentului European și ai Comitetului European al Regiunilor, cu participarea vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Raffaele Fitto.

dragos benea regi
dragos benea regi

În contextul negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2028–2034, Europarlamentarul Dragoș Benea a susținut că noile priorități ale Uniunii, inclusiv competitivitatea și securitatea, trebuie finanțate fără diminuarea politicilor care sprijină dezvoltarea teritoriilor.

„Nu putem cere regiunilor să contribuie la transformarea Europei, la consolidarea competitivității și la securitatea Uniunii, dacă nu le asigurăm mijloacele necesare pentru a face acest lucru”, a declarat europarlamentarul.

Dragos Benea a argumentat că investițiile în dezvoltarea regională susțin atât crearea de locuri de muncă, cât și capacitatea economiilor locale de a atrage investiții și de a răspunde schimbărilor economice.

„Coeziunea și competitivitatea nu sunt obiective opuse. Ele sunt două fețe ale aceleiași monede. O Europă competitivă are nevoie de regiuni puternice”, a afirmat acesta.

O parte importantă a intervenției a vizat viitoarele Planuri Naționale și Regionale de Parteneriat. Europarlamentarul a avertizat asupra riscului centralizării deciziilor și a cerut garanții pentru participarea autorităților locale și regionale la elaborarea, implementarea, monitorizarea și revizuirea planurilor.

„Autoritățile regionale și locale nu pot fi simple participante la consultări formale, după ce deciziile importante au fost luate”, a subliniat Benea.

Totodată, acesta a solicitat păstrarea finanțării distincte pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, argumentând că regiunile și agricultorii nu trebuie puși în competiție pentru aceleași resurse.

În privința simplificării accesului la fonduri, Benea a cerut reducerea efectivă a birocrației pentru beneficiari. „Nu putem numi simplificare o reformă care reduce sarcinile la nivel european, dar le transferă autorităților locale, regionale și beneficiarilor”, a precizat europarlamentarul.

El a susținut adaptarea investițiilor la nevoi precum apărarea, infrastructura cu utilizare duală, locuințele și reziliența în domeniul apei, cu păstrarea obiectivului central al coeziunii: reducerea disparităților de dezvoltare.

„O politică regională fără regiuni pur și simplu nu are sens”, a fost mesajul cu care Dragoș Benea și-a încheiat intervenția.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.