Dragoș Benea, după prima plenară a Parlamentului European din 2026: „Europa este la o răscruce istorică și trebuie să aleagă unitatea”

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News

În contextul tensiunilor geopolitice tot mai accentuate și al incertitudinilor privind direcția Uniunii Europene, europarlamentarul Dragoș Benea a transmis un mesaj ferm după prima sesiune plenară din 2026 a Parlamentul European, desfășurată la Strasbourg. Pe agenda reuniunii s-au aflat teme sensibile precum suveranitatea Groenlandei, securitatea europeană, acordul UE–Mercosur ajuns pe masa Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dar și semnarea Regulamentului privind Rezerva de ajustare la Brexit, în prezența președintei Parlamentului European, Roberta Metsola. Potrivit lui Benea, protestele fermierilor europeni și climatul internațional tensionat amplifică sentimentul că Europa traversează un moment critic, în care fragmentarea ar slăbi Uniunea, iar consolidarea unității și a capacității de decizie devin esențiale pentru viitorul său și al României în cadrul UE:

„Marcată de frământări și incertitudini legate de cum va arăta lumea de mâine, prima plenară din 2026 a Parlamentului European, întrunită în această săptămână la Strasbourg, a avut un „meniu” cuprinzător, din care nu au lipsit dezbaterile intense referitoare la suveranitatea Groenlandei și securitatea europeană în ansamblu, la implicațiile acordului UE – Mercosur, care a ajuns – între timp – pe masa CJUE, dar și semnarea, în prezența președintei parlamentului, doamna Roberta Metsola, a Regulamentului privind Rezerva de ajustare la Brexit. Sentimentul că, azi, Europa este o cetate asediată s-a acutizat, parcă, sub imperiul protestelor agricultorilor europeni, care au luat cu asalt capitala Alsaciei nemulțumiți, pe bună dreptate, de termenii și clauzele acordului.

Am încheiat activitățile la Strasbourg cu gândul că nu e foarte departe de noi ziua în care, ca europeni, vom constata – pe propria piele – că butada conform căreia „Marile Puteri nu au prieteni/aliați permanenți, ci doar interese permanente” este dureros de actuală și verificabilă tocmai prin realitățile provocatoare pe care le trăim și care par să amintească, izbitor, de 1938 sau 1989 prin magnitudinea schimbărilor pe care le anunță.

Ca europeni, pare că retrăim vremuri pe care poate le credeam apuse, în care un întreg continent e zguduit de asaltul revendicărilor promovate de cei care nu ne vor neapărat binele, ci mai degrabă să eșuăm ca Uniune: vechi loialități sunt puse acum la grea încercare, iar evoluția și cursul evenimentelor – mi-e teamă că trebuie să ne pregătim pentru asta – ne vor conduce către o nouă răspântie istorică, una în care România, stat european membru al UE, va fi pusă în fața unei opțiuni şi va trebui să aleagă. O opțiune care trebuie să aibă în vedere că Europa, ne place sau nu, e cămașa cea mai apropiată de corp. Geografia este eternă, liderii vremelnici.

Ne-am iluzionat, mai ales după 1989, odată cu prăbuşirea sistemului comunist, că democrația şi libertatea vor triumfa de la sine, dar constatăm că realismul şi forța nu au plecat niciodată de la masă, împrejurare care ne determină – folosind cuvintele inspirate ale premierului canadian Carney – să „nu ne mai bazăm doar pe forța valorilor noastre, ci și pe valoarea forţei noastre” colective. Până la urmă, CEL MAI BUN ALIAT AL EUROPEI ESTE CHIAR EUROPA.

În consecință, ce pot face statele europene şi UE, abandonate & disprețuite, și România ca țară, geografic şi politic, europeană?

Un răspuns necesar ar fi să consolidăm UNITATEA şi cooperarea, să fim laolaltă unii pentru alții: istoria ne arată că, pe cont propriu, niciun stat european n-a excelat; uniți, însă, am construit cea mai puternică piață liberă și zonă economică integrată a lumii. Unii au jubilat când Brexit-ul a fost girat de electoratul britanic, dar astăzi, expuși situației de a rămâne singuri, constatăm cât de important și de reciproc avantajos, inclusiv sub aspectul securității europene, ar fi fost ca Marea Britanie să rămână stat membru al Uniunii. Și ce greșeală colosală a fost (și este) Brexit.

UE nu-și permite să-și dilueze relevanța pe liniile de fragmentare ale statelor naționale, așa cum cer unii „suveraniști” care susțin, populist, că piesele separate dintr-un puzzle ar fi mai importante decât puzzle-ul în întregul său. Nu sunt: ar fi o catastrofă istorică să revenim la formatul unei Europe „a națiunilor”, demnă de secolul al XIX-lea, nu de mileniul al treilea.

Dar – iată – viitorul UE se scrie, la Bruxelles sau Strasbourg, pe laptopuri fabricate în Taiwan și China și operate cu softuri din SUA: dependențele strategice ale Uniunii au devenit, între timp, vulnerabilități strategice – în domenii cheie, suntem în bună măsură la mâna altora, iar această stare de lucruri trebuie urgent corectată.

Cursivitatea și promptitudinea deciziilor lipsesc, în competiția cu cei a căror putere executivă stă în pixul unuia singur: tocmai de aceea este fundamentală centralizarea deciziei în UE și debarasarea de circuitul birocratic exasperant de cronofag care face, adeseori, imposibilă asumarea unor decizii în acord cu viteza cu care se petrec lucrurile în jurul nostru. „Sfintele unanimități”, demult desuete ca expresie politică, trebuie substituite de majorități funcționale care să asume cu promptitudine decizii atunci când împrejurările o cer. Şi vedem că o cer.

Portofolii fundamentale pentru importanța lor europeană, precum apărarea sau afacerile externe, au nevoie de o astfel de concentrare și centralizare a deciziei, altminteri vom pica mereu între scaune din cauza jocului la două capete practicat, cu cinism, de unii.

Răscrucea la care ne aflăm poate fi, pentru UE și statele sale membre, o oportunitate, pentru că – în cele din urmă – o CRIZĂ DĂ LA IVEALĂ OPORTUNITĂȚI PE CARE ALTFEL NU LE ÎNTREZĂREAM, dar în egală măsură și un prilej să ne reamintim că în barca Istoriei navigăm împreună și că atunci când am cooperat am realizat cele mai mărețe lucruri: Concorde, primul avion de pasageri supersonic operațional din lume, este rodul parteneriatului franco-britanic de la mijlocul anilor ’60, un model de conlucrare care i-a dus pe europeni cel mai sus și cel mai repede posibil. O lecție a istoriei recente – despre unitate, valori împărtăşite şi competitivitate – valabilă şi azi mai mult ca oricând.” a transmis europarlamentarul Dragos Benea