Dragos Benea despre candidatii PSD Bacau la Parlamentare: „Au demonstrat că pot asuma funcții de largă responsabilitate în administrația locală şi centrală”

5

Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a prezentat lista de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, subliniind mixul de experiență politică și nume noi care s-au remarcat în funcții publice importante. El a evidențiat echilibrul nominalizărilor și obiectivul ambițios al organizației de a obține 5 deputați și 2 senatori, pentru a consolida poziția PSD Bacău ca cea mai puternică organizație social-democrată din Moldova. Benea a menționat și limitările actualei legislații, exprimându-și speranța unei modificări favorabile până în 2028.

Lista de candidați propusă de PSD Bacău pentru alegerile parlamentare din 1 Decembrie, la Camera Deputaților şi Senat, îmbină experiența politică dovedită cu elanul unor nume noi care au confirmat în funcțiile exercitate până acum (prefect, secretar de stat, preşedinte agenție guvernamentală). Sunt nominalizări echilibrate, colegi care au demonstrat că pot asuma funcții de largă responsabilitate în administrația locală şi centrală, pe umerii cărora vrem să construim proiecția politică a PSD Bacău pe următorii 4 ani şi să asigurăm, printr-o intensă activitate parlamentară, premisele continuării dezvoltării județului şi în mandatul 2024 – 2028.

Obiectivul PSD Bacău pentru alegerile generale din acest an este unul ambițios – 5 deputați şi 2 senatori – o țintă pe care o considerăm tangibilă şi care va consolida poziția organizației Bacău drept cea mai importantă organizație social-democrată din Moldova, cu cel mai mare număr de parlamentari trimişi la Bucureşti. Din păcate legislația actuală, mult prea restrictivă, nu ne-a permis să atragem pe listă un independent – pe care, însă, l-am avut în calcul – cu expertiză vastă în domenii în care partidul şi organizația trebuie să dezvolte competențe. Convingerea mea este că, în 2028, textul de lege va fi ameliorat, astfel încât să îndeplinim şi dezideratul pe care l-am vizat, fără succes, în acest an.” a transmis Dragos Benea

Camera Deputaților

1. Costel Dunava

2. Vasile Budacă

3. Lucian Bogdănel

4. Adrian Popa

5. Gabriel Bunduc

Senat

1. Ionel Floroiu

2. Paul Prodan

3. Ana Maria Egarmin

5 COMENTARII

  1. Domnul DB va iesi invingator si la alegerile astea,indiferent cati vor injura pe la colturi.va place sau nu,trebuie sa puneti osul la treaba daca vreti sa invingeti vreodata psd in bacau.de injurat pe internet si de partide facute pt functii ca penele aur sau usr sauntem satui.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.