Europarlamentarul PSD de Bacau, Dragos Benea, acuza Guvernul si pe ministrul Ghinea ca refuza sa introduca la finantare in PNRR autostrada Moldovei A13. Benea spune ca Guvernarea PNL/USR/PLUS va alege sa finanteze un metrou de interes local, la CLUJ, decat o autostrada care sa lege doua regiuni Moldova de Transilvania :
Redam integral declaratia :
„Cu „dreapta” la guvernare Moldova nu va avea autostradă ci, foarte posibil, metrou la Cluj! În virtutea fostei sale calități de europarlamentar, am crezut că ministrul Ghinea va urmări, judicios, îndrumările instituțiilor europene, ghidându-se în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență după principiile consfințite în documentele programatice ale Comisiei, Consiliului și, nu în cele din urmă, ale Parlamentului European. Evident că n-a fost așa.
În loc de o viziune națională congruentă celei europene, privind investițiile și reformele cuprinse în PNRR, ministrul a venit cu o „fușereală” în fața Comisiei de afaceri europene a Camerei Deputaților, prezentând nu un document de poziție în adevăratul sens, ci o compunere școlărească în care a îngrămădit dorințe și vise cu iz de „progresism” marca USR. Aflăm din această încropeală că, în viziunea guvernării PNL/USR, „coeziunea teritorială” se va înfăptui prin piste de bicicletă (România Velo) și prin „turism de destinație” (România Atractivă) care, potrivit actualilor guvernanți, vor contribui la reziliența regiunilor României.Prin urmare, nu autostrăzi care să treacă munții Carpați spre Moldova, ci o coeziune teritorială din șaua bicicletei!
Vechiul proiect „România Educată” – trâmbițat ani de zile, dar rămas fără consecințe notabile – este acum scos de la naftalină și reșapat în cadrul PNRR, sub promisiunea digitalizării educației – unul din eșecurile majore ale guvernării PNL de anul trecut, când digitalizarea a fost confundată cu tabletele pentru elevi. Prețul plătit: o întreagă generație care, vreme de un an și mai bine, a făcut școală de pe margine. S-a lansat, de asemenea, ideea creării unui „Fond de reziliență pentru localități”, plasat sub controlul Ministerului Dezvoltării, prin care – sunt convins – guvernarea PNL/USR va urmări politizarea alocărilor de resurse prin prioritizarea proiectelor depuse de administrațiile conduse de PNL & USR și marginalizarea investițiilor propuse de administrațiile PSD.Fix ca în cazul anexei 7/03 din bugetul național.
Asta va conduce, neîndoielnic, la adâncirea disparităților între regiuni, adică exact ce NU dorește Comisia Europeană să facă prin Mecanismul de redresare și reziliență. În loc de coeziune teritorială, vom avea parte de o Românie cu două viteze: una a administrațiilor PNL/USR privilegiate politic prin PNRR; alta abandonată la porțile dezvoltării.
În februarie, am votat Regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență cu gândul că guvernanții de la București vor înțelege prin coeziunea teritorială/regională ceea ce Bruxelles-ul a definit, încă de anul trecut, prin acest „principiu-cheie”. Comunicarea Comisiei către Parlament & Consiliu, vizând „Strategia anuală pentru 2021 privind creșterea economică” (COM 2020 575), precizează fără echivoc că „statele membre ar trebui să se concentreze asupra acelor provocări și priorități care vor genera (…) coeziunea regională a statului membru” (pag. 5), respectiv că „procesul de redresare trebuie să fie echitabil pentru toți europenii, astfel încât să se evite adâncirea inegalităților (…) și să contribuie la coeziunea socială, economică și teritorială” (pag. 8).Comisia subliniază, în concluzie, că „va fi important să se îmbunătățească reziliența regiunilor, în special pentru a reduce disparitățile teritoriale” (pag. 9).
În lumina acestor realități, mi-e greu să cred că guvernarea de strânsură de la București va obține reducerea disparităților teritoriale sau va evita adâncirea inegalităților între regiuni prin piste de bicicletă și turism de destinație, așa cum se intenționează prin PNRR.Faptul că ministrul Ghinea n-a scos o iotă despre autostrada A13 Bacău – Onești – Brașov, amintind doar în treacăt că s-ar afla în competiție cu A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni, atestă tot ce am susținut până acum pe acest subiect: cu „dreapta” la guvernare Moldova nu va avea autostradă ci, foarte posibil, metrou la Cluj!” a declarat europarlamentarul PSD, Dragos Benea