Două tone de legume, confiscate de polițiștii băcăuani la Piața de Gros

0

Poliţiştii au confiscat aproape 2 tone de legume şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 30 000 de lei, în cadrul unei acţiuni, desfăşurată în Piaţa de Gros din municipiul Bacău.

Poliţiştii de investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au desfăşurat, la data de 11 septembrie a.c., o acţiune de prevenire şi combatere a delictelor în domeniul comercializării produselor agroalimentare către populaţie.

Acţiunea s-a desfăşurat în Piaţa de Gros din municipiul Bacău. Au fost efectuate 35 de verificări la agenţi economici, producători agricoli şi persoane fizice. Poliţiştii au plicat, în urma neregulilor constatate 16 sancţiuni contravenţionale  în valoare totală de 31 450 de lei şi au confiscat aproximativ 2 000 de kg de legume.

În cadrul acțiunii a fost identificat reprezentantul unei societăţi comerciale din Moineşti, care achiziţionase din Puaţa de Gros din municipiul Bacău, fără factură, legume pe care urma să le comercializeze în Piaţa din municipiul Moineşti. Au fost confiscate 1 309 kg de legume şi s-a luat măsura sancţionării contravenţionale.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.