Două persoane care au ocupat funcții de conducere într-o organizație sindicală sunt suspectate că au prejudiciat sindicatul cu aproximativ 600.000 de lei, prin administrarea frauduloasă a patrimoniului și însușirea unor sume de bani. Potrivit procurorilor, o parte dintre bani ar fi fost folosiți pentru cumpărarea de electrocasnice și alte bunuri în interes personal.
În acest dosar, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au efectuat, pe 6 noiembrie 2026, trei percheziții domiciliare în județul Bacău, în cadrul operațiunii JUPITER. Cele două persoane au fost conduse la audieri. Parchetul precizează că nu au fost dispuse măsuri preventive și nu a fost formulată o propunere de arestare preventivă.
Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău aduce la cunoștință publică, prin intermediul prezentului comunicat, următoarele:
La data de 06.11.2026, în cadrul operațiunii JUPITER coordonată la nivel național de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au pus în executare un număr de trei mandate de percheziție domiciliară vizând trei locuințe aflate pe raza județului Bacău într-o cauză penală având ca obiect comiterea infracțiunilor de delapidare în formă continuată și de gestiune frauduloasă în formă continuată.
În esență, din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că:
– în cursul anilor 2021-2023, două persoane ocupând funcții de conducere în cadrul unei organizații sindicale au provocat pagube materiale însemnate prin îndeplinirea frauduloasă a actelor de administrare și de conservare a patrimoniului sindicatului, însușindu-și totodată și o parte din sumele de bani gestionate și folosindu-le pentru a-și cumpăra electrocasnice sau alte bunuri în interesul lor personal. Astfel, prin faptele lor, cei doi făptuitori au provocat un prejudiciu persoanei vătămate în cuantum de aproximativ 600.000 de lei.
Ulterior efectuării perchezițiilor domiciliare, cei doi făptuitori au fost conduși la sediul organului de cercetare penală în vederea audierii.
La perchezițiile domiciliare din data de 06.11.2026 au fost identificate mai multe electrocasnice care au fost lăsate în custodia făptuitorilor și a fost ridicată o sumă de bani.
În cauză nu au fost dispuse măsuri preventive și nu a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive și a măsurilor asigurătorii sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

