Doua noi cazuri de peste porcina la mistret, in judetul Bacau

0

Au fost confirmate două noi cazuri de Pestă porcină africană la mistreț, pe teritoriul județului Bacău.

Cele două cazuri confirmate la mistreț sunt în zonele deja afectate de boală, respectiv Fondul de vânătoare 31 Parincea-localitatea Năstășeni din comuna Parincea și Fondul de vânătoare 33 Gioseni, pe teritoriul comunei Horgești.

Cazurile de boală aflate în stadiul de suspiciune, sunt identificate. D.S.V.S.A. Bacău a convocat Grupul local de experti compus din medici veterinari oficiali ai instituției și delegații oficiali ai Fondurilor de vânătoare, pentru stabilirea zonelor afectate si a masurilor care trebuiesc intreprinse de catre gestionarii acestor fonduri cinegetice.

Totodată s-a procedat la informarea administratorilor exploatațiilor comerciale de porcine ce activează la nivel județean cu privire la înăsprirea și respectarea strictă a măsurilor de biosecuritate, în acest context epidemiologic existent.

„Având în vedere cazurile confirmate, precum și faptul că suntem în așteptarea confirmării/infirmării suspiciunii în alte două situații la doi mistreti proveniti din Fondul de vânătoare 29 pe teritoriul comunei Odobești și Fondului de vânătoare 41 Trebeș în localitatea Șerpeni, comuna Scorțeni, prefectul județului Bacău, Liviu Alexandru Miroșeanu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, for superior al Centrului Local de Combatere a Bolilor, în data de 13.01.2020, pentru identificarea, analizarea si stabilirea cu toți factorii decizionali de la nivelul județului Bacău, a măsurilor suplimentare necesare în scopul limitării efectelor evoluției bolii.” se arata intr-un comunicat DSVSA

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.