Dosar penal la Filipeni pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Deputatul Floroiu si presedintele CJ, Sorin Brasoveanu au fost prezenti la o asfaltare

1

UPDATE. Parchetul a anuntat oficial ca s-a deschis dosar penal

Comunicat al PJ Bacău – Sesizare din oficiu pentru nerespectarea măsurilor instituite cu ocazia demarării lucrărilor de asfaltare a unui drum județean.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În data de 16.04.2020, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin. (2) C.pen., în baza informaţiilor apărute în spaţiul public privind posibilele încălcări ale măsurilor instituite prin lege pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase cu ocazia demarării lucrărilor de asfaltare a drumului judeţean 241B, ce străbate comuna Filipeni, jud. Bacău, în data de 15.04.2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în data de 21.04.2020 sub nr. 2410/P/2020.

Precizăm că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


 

S-a intocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, in urma „intalnilor de campanie” la asfaltarea unui drum judetean din Filipeni. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau si este in rem.

Pe 15 apilie, primarul din Filipeni, Rodica Ambrosie impreuna cu mai multi simpatizanti au mers sa inaugureze lucrarile de asfaltare a drumului judetean DJ 241B. In fotografii sunt si persoane peste 65 de ani si, mai mult decat atat, intalnirile in grupuri de peste 3 persoane sunt interzise in timpul starii de urgenta.

La vizita au participat si presedintele CJ Bacau, Sorin Brasoveanu si deputatul PSD, Ionel Floroiu.

Conform articolului 3, din ordonanta militara nr2, „Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.” Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Drumul DJ 241B, Pădureni –Godovan are o lungime de 15,5 km si va fi asfaltat prin PNDL II, avand o valoare totala de peste 31 milioane lei.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. Foarte bine ! Acesti urmasi de nadejde ai PCR nici nu si au imaginat ca ei baronii judetului sa trebuiasca sa respecte legea ! Legea e pentru prostimea de rand ! Negoita confratele lor de la capitala la fel !

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.