Doru Constantin știa de problema conductei, dar nu a programat intervenția și refuză să demisioneze. Primăria are partea sa de vină: nu a comunicat și nu a distribuit apă populației

2
doru constantin irina radu conferinta crab
doru constantin irina radu conferinta crab

Managerul Companiei Regionale de Apă Bacău, Doru Constantin, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă organizată după avaria majoră de la Dărmănești, că nu își va prezenta demisia, deși primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu i-a cerut public să renunțe la funcție.

Avaria produsă pe conducta de aducțiune de la Valea Uzului a lăsat municipiul Bacău fără apă timp de aproximativ trei zile. Rezerva de apă a orașului, prezentată de autorități drept soluția care trebuia să reducă efectele unei asemenea situații, nu a funcționat decat pentru un timp extrem de scurt.

Doru Constantin a declarat că își va duce mandatul până la capăt, acesta urmând să expire peste aproximativ patru luni, în ianuarie 2027. Conferința a început cu scuze adresate băcăuanilor și cu o asumare a răspunderii, însă managerul a pus o parte importantă a situației pe seama personalului tehnic și a angajaților care au gestionat rezerva de apă.

Doru Constantin acuză angajații că „și-au bătut joc de apă”

Potrivit managerului CRAB, rezerva a putut furniza apă joi, însă vineri și sâmbătă nu a mai existat cantitatea necesară pentru respectarea programului anunțat populației.

Doru Constantin a susținut că informațiile primite din partea angajaților privind cantitatea de apă disponibilă și programul de furnizare nu au reflectat situația reală. Acesta a anunțat că vor fi aplicate sancțiuni.

Am crezut prea mult în oamenii mei și am luat de bun tot ce spuneau despre cantitatea de apă și programul de furnizare. Vineri am fost sunat că sunt foarte multe plângeri, că nu este apă. Am cerut date și s-a dovedit că nu aveam apă. Voi lua măsuri pentru acest lucru grav”, a declarat managerul CRAB.

În timpul conferinței, Doru Constantin a afirmat că angajații responsabili „și-au bătut joc de apă”, referindu-se la modul în care a fost administrată cantitatea disponibilă în rezervoare.

Deși a prezentat situația drept o eroare a personalului tehnic, responsabilitatea pentru funcționarea companiei, verificarea informațiilor și gestionarea unei crize de asemenea amploare îi revine conducerii CRAB.

doru constantin
Doru Constantin – CRAB

Managerul CRAB știa de mai multe luni despre problema conductei

Doru Constantin a confirmat că problema de pe conducta de la Valea Uzului era cunoscută de mai multe luni. Acesta susține că CRAB s-a pregătit pentru intervenție, însă populația și autoritățile nu au fost anunțate că exista riscul unei avarii majore.

Era bine să oprim apa în iulie, august?”, a întrebat managerul în timpul conferinței.

Potrivit explicațiilor sale, apa a ieșit la suprafață în seara producerii avariei, moment în care conducta a cedat. În același timp, managerul a recunoscut că exista de mai multă vreme o pierdere la nivelul conductei.

Practic, CRAB a ales să monitorizeze problema și să încerce pregătirea unei intervenții fără oprirea furnizării, în loc să efectueze o reparație controlată și anunțată din timp. Soluția planificată s-a dovedit nefezabilă, iar conducta a cedat înainte ca intervenția să fie realizată.

O oprire programată ar fi permis informarea populației și constituirea unor rezerve de apă în gospodării, instituții și unități comerciale. Băcăuanii ar fi știut când începe intervenția și cât ar putea dura, iar efectele crizei ar fi fost mai ușor de gestionat.

Reparația conductei a durat aproximativ două zile. După repornirea sistemului, vineri a cedat și compensatorul unei vane din Stația Valea Uzului, ceea ce a întârziat din nou reluarea furnizării.

CRAB recunoaște problemele de comunicare: „O să le remediem de la 1 octombrie”

Compania Regională de Apă a comunicat târziu și neclar în timpul crizei. Informațiile despre rezervele disponibile, programul de furnizare și durata lucrărilor s-au schimbat, iar mai multe intervale anunțate public nu au fost respectate.

Da, avem o problemă de comunicare. O să o remediem de la 1 octombrie”, a declarat Doru Constantin.

Prima informație despre avaria de la Dărmănești a fost publicată de Bacau.net, nu de CRAB. Compania a transmis inițial că nu exista riscul ca municipiul Bacău să rămână fără apă, însă exact acest lucru s-a întâmplat.

Lipsa informațiilor corecte și a avertizării din timp a produs haos în oraș. Oamenii au aflat succesiv că apa va reveni în anumite intervale, dar în numeroase zone robinetele au rămas uscate.

avarie apa darmanesti
avarie apa darmanesti

Primăria Bacău nu a furnizat apă populației și a tăcut două zile

Responsabilitatea pentru gestionarea crizei nu aparține exclusiv CRAB. Primăria Bacău a criticat compania de apă, dar municipalitatea nu a organizat în primele zile o distribuție vizibilă și suficientă de apă potabilă sau de recipiente cu apă menajeră pentru populație.

Timp de aproximativ două zile, Primăria nu a comunicat public măsuri concrete pentru sprijinirea băcăuanilor. În această perioadă, printre puținele postări publicate pe pagina instituției s-au numărat cele referitoare la ziua de naștere a primarului.

Într-o situație care a afectat zeci de mii de oameni, municipalitatea trebuia să organizeze puncte de distribuție, să anunțe amplasarea acestora și să ofere actualizări constante. Primăria nu poate transfera întreaga răspundere către CRAB, deoarece protejarea populației și coordonarea intervențiilor locale intră și în atribuțiile administrației municipale.

„Nu-mi dau demisia. Domnul primar să stea liniștit”

Deși primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu i-a cerut demisia, Doru Constantin a declarat că nu va renunța la funcție și că își va încheia mandatul peste patru luni.

Nu-mi dau demisia. Domnul primar să stea liniștit, mai am patru luni de mandat și plec”, a declarat managerul CRAB.

Primarul Bacăului a declarat marți pentru Bacau.net că, în cazul unui refuz, va solicita Consiliului de Administrație al companiei să înceapă procedurile pentru înlăturarea managerului.

Dacă nu va dori să demisioneze, voi cere Consiliului de Administrație să demareze procedura legală de evaluare și demitere”, a declarat Lucian Daniel Stanciu-Viziteu pentru Bacau.net.

Rămâne de văzut dacă această procedură va fi declanșată și dacă poate fi finalizată înainte de expirarea mandatului lui Doru Constantin, în ianuarie 2027.

Conducta de la Valea Uzului, comparată cu un „dragon”

În conferința de presă, managerul CRAB a comparat conducta de aducțiune de la Valea Uzului cu un „dragon”, din cauza numeroaselor probleme care, în opinia sa, nu pot fi anticipate.

În același timp, Doru Constantin a afirmat că sistemul furnizează una dintre cele mai bune ape din țară din punct de vedere calitativ.

Întrebat despre capacitatea rezervei și despre necesitatea unei soluții suplimentare, managerul a precizat că este analizată realizarea unei noi surse de alimentare cu apă din râul Bistrița. Nu au fost prezentate însă un calendar, o sursă de finanțare sau un termen concret pentru această investiție.

Potrivit explicațiilor oferite de directorul CRAB, rezerva de apă funcționează în parametri normali atât timp cât volumul acumulat în rezervoarele de la Barați se menține peste pragul de 11.000 de metri cubi. Când cantitatea scade sub acest nivel, pompa mare nu mai poate funcționa, iar alimentarea este asigurată doar prin pompa mică, la un debit considerabil mai redus.

Doru Constantin a mai declarat că stația de demanganizare funcționează în parametri normali. Directorul CRAB a pus scăderea rezervelor și pe seama secetei din ultima perioadă.

Ați văzut, am avut secetă, 40 de zile fără ploaie, iar acest lucru a contat”, a declarat Doru Constantin.

Aceeași problemă, la șase ani de la schimbarea administrației

Modul în care a fost gestionată avaria indică probleme grave la nivelul conducerii CRAB: existența unei defecțiuni cunoscute de mai multe luni, lipsa unei intervenții programate, informații incorecte despre apa disponibilă în rezervă, programe de furnizare nerespectate și o comunicare care a amplificat haosul.

Nici Primăria Bacău nu are o justificare pentru lipsa măsurilor din primele zile. Lucian Daniel Stanciu-Viziteu conduce municipiul de șase ani, iar în 2026 Bacăul se confruntă cu aceeași problemă în jurul căreia USR și-a construit campania pentru câștigarea Primăriei: lipsa apei atunci când conducta de la Valea Uzului suferă o avarie.

După șase ani, orașul are o rezervă care nu a asigurat furnizarea promisă, o companie care recunoaște că nu și-a verificat propriii angajați și o administrație care nu a organizat la timp distribuirea apei către populație.

În lipsa unei soluții tehnice funcționale, a unor proceduri clare și a unei conduceri care să își asume integral răspunderea, următoarea avarie riscă să producă exact același rezultat.

2 comentarii

  1. Ce sa-i faca daca mai are 4 luni..sa-i desumfle rotile??nimeni nu raspunde,fix ca in Romania.Sa iasa Cernic in strada protest cu apa plata!! vai de noi!

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.