Doi tineri de 17 şi 24 de ani, din Moineşti, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţişti.
La data de 06 august a.c., poliţiştii din Moineşti au depistat şi identificat doi tineri, de 17 şi 24 de ani, ambii din localitate, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Astfel, în urma cercetărilor specifice efectuate de poliţişti, s-a stabilit că cei doi tineri, în noaptea de 02/03 august a.c., ar fi pătruns fără drept într-un atelier de reparaţii aparţinând unei societăţi comerciale, din localitate, de unde ar fi sustras produse din cupru, aproximativ 80 de kg, în valoare totală de aproximativ 1000 de lei.
Bănuiţii au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti care a dispus măsura controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.