Polițiștii băcăuani au identificat doi tineri bănuiți de tâlhărie. Aceștia au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au identificat doi tineri, de 16 ani, ambii din comuna Răchitoasa, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că, la data de 03 august a.c., un bărbat de 40 de ani, din comuna Răchitoasa, în timp ce s-ar fi deplasat pe un drum agricol, ar fi fost deposedat prin violenţă fizică, de un telefon mobil şi suma de 50 de lei, de către doi localnici, de 16 ani.
Poliţiştii au recuperat bunurile sustrase.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 05 august a.c., cei doi tineri bănuiți de comiterea faptei au fost reținuți de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Bacău.
La data de 06 august a.c., aceștia urmează să fie prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului.