Doi medici din județul Bacău au participat, la Brașov, la conferința-dezbatere intitulată „Covid-19 & Convergența bio-digitală – Retrospectivă, Actualități, Perspective”. Evenimentul, catalogat în spațiul public drept unul „anti-vaccinist”, s-a desfășurat pe 6 septembrie 2025 la Hotel Aro Palace și a reunit participanți din domeniul medical, IT, nanotehnologie și telecomunicații. Printre invitați s-au numărat dr. Tatiana Uruioc, medic specialist neurolog și coordonator al Compartimentului Neurologie de la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, dr. Oana Secară, medic dermato-venerologie în Onești, dar și celebrul dr. Răzvan Constantinescu, medic primar gastroenterolog și medicină internă, șef de lucrări la UMF „Gr. T. Popa” Iași.
La scurt timp după apariția informațiilor legate de conferință, Colegiul Medicilor din România a reacționat public, anunțând că se delimitează complet de manifestare. „Departamentul Profesional, Științific și Învățământ al Colegiului Medicilor din România a aflat cu surprindere despre o conferință pseudo-științifică, ce are loc la Brașov și care se adresează și specialiștilor din domeniul medical, intitulată Covid-19 & convergența bio-digitală. Ne delimităm FERM de această pseudo-științifică conferință, ea NEFIIND creditată și neputând fi creditată de CMR, fiind în afara medicinei bazate pe dovezi, principiu de bază în activitatea medicală”, se arată în comunicatul oficial.
Spitalul din Buhusi anunta ca va face o analiza interna si va „intrepinde masurile corespunzatoare”, desi recunoaste ca medicul este in timpul liber: „Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși își exprimă dezacordul față de poziția exprimată de doamna dr. Tatiana Uruioc, medic specialist neurolog și coordonator al Compartimentului Neurologie, cu ocazia participării la „pseudoevenimentul”* de la Brașov. Participarea doamnei doctor nu a implicat reprezentarea Spitalului Buhuși, iar opiniile exprimate au fost formulate în nume personal. Conducerea spitalului a inițiat o analiză internă și va întreprinde măsurile corespunzătoare în perioada următoare.” Mai mult decat atat, astfel de conferinte au avut loc an de an.
De menționat că, dincolo de această asociere controversată, atât dr. Tatiana Uruioc, cât și dr. Oana Secară sunt recunoscute în comunitățile lor ca specialiști respectați, cu experiență solidă în domeniile în care profesează.


Doi medici f buni!
S-au achitat miliarde pe vccinuri aruncate si voi tot aceeasi placa?…vi de capul nostru
Felicitari d_nelor doctor pentru participare si penntru prezentare
Nu au ce căuta astfel de personaje în spitale! Să plece acasă, sa facă ceaiuri, descântece, chestii demne de ei.
cand esti naiv de mic…uite-te acum la tine :)
In America,pentru cei care citesc ceva si nu stau doar pe tik tok,s-au prezentat efecte adverse grave ale vaccinurilor.Mai mult, au fost interzise pentru multe categorii de varsta,s-a recomandat doar pentru 65+,cu grave afectiuni si probleme medicale.Eficacitatea,in studii medicale,nu pe tik tok,este minima.Asa au spus specialistii.Bine,cand dai 1 miliard euro pe ele..nu vrei sa auzi alte povesti decat cele „oficiale”.Dar pana cand sa fim mintiti?