Document CNSAS: Cum a fost filată la Bacău, în 1968, delegația sportivă Locomotiv Sofia

0

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat un document din arhive care arată, în detaliu, cum se desfășura un filaj în perioada comunistă. Nota vizează o acțiune a Inspectoratului de Securitate al județului Bacău, din septembrie 1968, asupra delegației sportive a clubului Locomotiv Sofia, aflată în oraș pentru un schimb de experiență și meciuri amicale.

nota securitate
nota securitate

Documentul consemnează traseele urmate de sportivii bulgari prin centrul Bacăului, opririle la hotelul „Bistrița”, la Magazinul Universal „Bacăul”, la stadionul „Dinamo”, la stadionul „23 August” și la restaurantul „Parc”. Raportul include inclusiv detalii aparent banale, precum faptul că membrii delegației „au privit în vitrină circa 2 minute”, dar și informații despre ofițerii implicați, ținuta acestora și mijloacele tehnice folosite.

CNSAS remarcă faptul că scopul filajului rămâne neclar, în condițiile în care era vorba despre o delegație sportivă venită dintr-o țară comunistă considerată prietenă. Redăm mai jos postarea integrală publicată de CNSAS:

Cum arăta un filaj ?

Aceasta este definiţa filajului pe care o întâlnim în cursul de specialitate al Securităţii (D 17793, vol. 28):

“Filajul este activitatea secretă de urmărire și supraveghere vizuală a anumitor persoane și locuri care prezintă importanță pentru securitatea statului, realizată prin metode și mijloace adecvate.

În practica muncii, prin urmărire se înțelege filajul efectuat asupra persoanelor, iar prin supraveghere, filajul efectuat asupra locurilor.

De regulă, o acțiune de filaj presupune mai multe momente succesive de urmărire și supraveghere, determinate de particularitățile fiecărei situații concrete, ceea ce necesită o mare mobilitate în folosirea metodelor și mijloacelor specifice.

Atît persoanele cît și locurile care fac obiectul filajului poartă denumirea de obiective.

Persoanele ce fac obiectul filajului pot fi cetățeni români, străini sau fără cetățenie, care sînt semnalați că intenționează să săvîrșească acțiuni ostile statului nostru, că desfășoară astfel de activități, ori că întrețin legături cu elemente dușmănoase. În aceste cazuri filajul se efectuează în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării activității lor infracționale.”

Documentul identificat în dosarul D 1166, vol. 6 prezintă momentele operative ale unui filaj pe care Securitatea l-a efectuat în septembrie 1968 asupra delegaţiei sportive a clubului Locomotiv Sofia. De asemenea, în anexă este descrisă echipa de filaj care a avut sub observaţie delegaţia pe toată durata schimbului tovărăşesc de experienţă. Sunt de remarcat descrierea detaliilor vestimentare şi respectarea schimburilor de lucru pentru echipa de filaj. Dar şi detaliile descrise în nota de filaj privind activitatea celor urmăriţi („au privit în vitrină circa 2 minute” ).

Scopul filajului rămâne, însă, obscur: o delegaţie sportivă a unei ţări comuniste prietene este invitată pentru un schimb de experienţă şi o urmărire ospitalieră.

STRICT SECRET

ex. nr. 2

CONSILIUL SECURITĂȚII STATULUI

Inspectoratul de securitate al

județului B A C Ă U

– Secția XII-a –

Nr. 30253 din 21 sept. 1968

N O T Ă

privind filajul delegației sportive a clubului LOCOMOTIV SOFIA R.P. BULGARIA, efectuat în ziua de 22.09.1968 de la orele 7,00 pînă la orele 03,17 din 23.09.1968

La orele 8,30 conducătorii delegației au ieșit de la hotelul „Bistrița” în grup de cîte doi, au mers discutînd pe str. Luminii, Calea Mărășești, Pasajul 6 Martie, au privit la vitrinele magazinelor. Apoi au continuat pe str. Mihai Viteazul pînă în dreptul magazinului „Sport” cînd s-au oprit și au privit în vitrină circa 2′, apoi au plecat. Au mers pe str. Mihai Viteazul, Pasajul 6 Martie, Calea Mărășești, str. Luminii și au intrat la hotelul „Bistrița” orele fiind 8,56.

La orele 10,30 conducătorii delegației au ieșit de la hotel, au mers discutînd pe str. Luminii, cal. Mărășești, calea Nicolae Bălcescu și au intrat la magazinul „Universal Bacăul.” Aici au privit la mărfurile expuse la diferite raioane circa 7′, după care au ieșit. Au mers pe cal. N. Bălcescu, calea Mărășești, str. Luminii și au intrat la hotelul „Bistrița” orele fiind 10,50.

La orele 10,55 întregul grup sportiv au ieșit de la hotelul „Bistrița” în grupuri de cîte 2-3, au mers pe str. Luminii, calea Mărășești, str. Eliberării, pe lîngă teatrul de vară, Parcul Libertății și au intrat la stadionul „Dinamo” orele fiind 11,02. Aici au luat loc în tribună și au asistat la meciul de handbal dintre echipele Dinamo Bacău – Steaua. În continuare conducătorii lotului au asistat la meciul de handbal dintre echipele Locomotiv Sofia și școala sportivă de elevi.

La orele 14,00 delegația sportivă a plecat de la stadionul „Dinamo” mergînd pe aleea principală a parcului în grupuri de 2-3 persoane, pe calea Mărășești, str. Luminii și au intrat la hotelul „Bistrița”. Aici au servit masa pînă la orele 16,00 după care au intrat în hotel. La orele 16,05 un grup sportiv de cinci persoane au ieșit de la hotelul „Bistrița”, au mers pe str. Luminii, calea Mărășești și au intrat la stadionul 23 August, unde au asistat la meciul de fotbal Dinamo Bacău – Crișul Oradea, după care s-au reîntors la hotel pe același traseu, orele fiind 18,30.

Între orele 18,30 – 20,20 componenții echipei LOKOMOTIV SOFIA au plecat de la hotel în grupuri mici de către 2-3 sportivi și s-au plimbat prin centrul orașului.

La orele 20,30 întreg efectivul echipei se afla la restaurantul „PARC” unde a avut loc o masă comună cu lotul echipei de handbal Dinamo Bacău.

La orele 23,15 întreaga echipă bulgară a părăsit restaurantul, au mers pe aleea parcului, cal. Mărășești, str. Luminii și au intrat la hotel orele fiind 23,27.

Pînă la orele 02,00 din 23.09.1968 nu au mai părăsit hotelul.

La orele 02,00 toți componenții echipei au ieșit din hotel, au mers pe str. Luminii, str. 6 Martie, str. Gării și au intrat pe peronul gării C.F.R. Aici au așteptat acceleratul de București pînă la orele 03,17, cînd s-au urcat cu toții în tren și au plecat în direcția București.

Filajul încetează.

LOCȚIITOR ȘEF SECȚIE

maior,

[Semnătură]

Hodrea Vasile

A N E X A

la nota de filaj din ziua de 22.09.1968 de la grupul sportiv LOCOMOTIV-SOFIA.

ACTIVITATEA OFIȚERILOR

Schimbul I de la orele 7 – 14,00

• Cpt. STRĂTEANU TEODOR, îmbrăcat cu sacou maro, pantaloni negri, pantofi negri.

A stat în postul acoperit de la hotelul „Bistrița”.

A filat grupul pe traseu și la stadionul Dinamo.

A făcut post descoperit pe cal. N. Bălcescu cînd conducătorii delegației se aflau la magazinul universal „Bacăul”.

• Lt. maj. NEACȘU MARIN, îmbrăcat cu sacou gri, pantaloni maro, pantofi negri.

A stat în post acoperit de la hotelul „Bistrița”

A filat conducătorii delegației pe traseu și la stadionul „Dinamo”.

A făcut post descoperit pe cal. N. Bălcescu cînd conducătorii delegației se aflau la Magazinul Universal „Bacăul”.

• Lt. CHINDEA PETRE, îmbrăcat cu costum maro, pantofi negri.

A stat în postul acoperit de la hotelul „Bistrița”.

A filat conducătorii delegației pe traseu și la stadionul „Dinamo”.

A făcut post descoperit pe cal. N. Bălcescu cînd conducătorii delegației se aflau la Magazinul Universal „Bacăul”.

MIJLOACE TEHNICE

• Un (1) aparat foto robot adaptat la mapă și toc.

CONTROL ȘI SPRIJIN

Echipa a fost controlată de maior HODREA VASILE locțiitor șef secție între orele 10 – 11.

Schimbul II de la orele 14,00 la orele 23,00 din 23.09.1968.

• Lt. maj. LUCA IOAN îmbrăcat cu costum vernil, pantofi negri.

A stat în postul acoperit de la hotelul „Bistrița”.

A filat grupul sportiv la stadionul „23 August”.

A filat grupul sportiv la stadionul „23 August”.

A făcut post descoperit pe cal. Mărășești

A filat grupul sportiv la restaurantul „Parcul Libertății”

– Locot. DRAGOI IOAN, îmbrăcat cu sacou maron, pantaloni gri, pantofi negri.

A stat în postul acoperit de la hotelul „Bistrița”.

A filat grupul de sportivi la stadionul „23 August”.

A filat grupul sportiv la restaurantul „Parcul Libertății”

– Locot. APOSTOL CONSTANTIN, îmbrăcat cu costum gri, pantofi negri.

A stat în postul acoperit de la hotelul „Bistrița”

A filat grupul sportiv pe jos în oraș.

A stat în postul descoperit de la hotelul „Bistrița”

– Lt. JUMGA NICOLAE, îmbrăcat cu costum negru, pantofi negri.

A stat în postul acoperit de la hotelul „Bistrița”.

A stat în postul descoperit de la hotelul „Bistrița”.

A filat grupul sportiv la restaurantul „Parcul Libertății.”

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.