DNA Bacău i-a trimis în judecată pe inculpați în dosarul șpăgii de la Compania de Apă

0

Procurorii DNA din Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Mihai Daniel Bociar, administrator al SC ERG Termrom SA Galați, și a lui Viorel Adrian Ferendino director în cadrul SC ERG Termrom SA Galați, ambii pentru trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că Compania Regională de Apă Bacău ( având ca acţionari persoane juridice, respectiv unităţi administrativ teritoriale de pe raza judeţului Bacău) a organizat, în cursul anului 2012, o licitație pentru atribuirea contractului de lucrări „Reabilitarea Stației de tratare apă Cărăboaia”, în urma căreia a fost desemnată câștigătoare o asociere constituită din firma SC ERG Termrom SA și o altă societate.

În perioada decembrie 2012-ianuarie 2013, Bociar şi Ferendino, în calitate de reprezentanți ai SC ERG Termnrom SA Galați, au pretins și primit de la administratorul celeilalte firme din asocierea câștigătoare a licitației (denunțător în cauză) suma de 10.000 euro, susținând că au influență asupra unor persoane din Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în vederea respingerii contestației formulate de un competitor care a pierdut licitația

După soluționarea favorabilă a contestației la nivelul C.N.S.C., având în vedere că firma perdantă a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău, Bociar și Ferendino au pretins și primit de la același denunțător suma de 15.000 euro, pretinzând că au influență asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea respingerii plângerii. În ambele situații cei doi l-au asigurat pe partenerul lor de asociere (denunțător în cauză) că vor contribui și ei cu aceleași sume de bani la influențarea deciziilor, în situațiile menționate.

Totodată, în luna aprilie 2013, Bociar și Ferendino i-au spus denunțătorului că decidenții din cadrul Companiei Regionale de Apă Bacău le-au pretins un procent de 7 % din valoarea contractului de lucrări atribuit, în valoare de aproximativ 17.000.000 lei, pentru semnarea și derularea contractului. Prin urmare, cei doi inculpați au solicitat și primit de denunțător o primă tranșă de 25.000 euro.

Începând cu luna octombrie 2013, Bociar și Ferendino i-au cerut partenerului lor de asociere sume de bani pentru a fi remise decidenților din cadrul companiei de apă, în vederea începerii executării contractului. Inițial, cei doi au pretins suma de 25.000 euro, iar ulterior, în luna decembrie 2013, suma de 70.000 euro, susținând că persoane din conducerea companiei au solicitat toată suma stabilită inițial, înainte de începerea executării lucrărilor și nu la încasare (decontarea lucrărilor ce urmează a fi efectuate de asociere).

La data de 16 ianuarie 2014, Bociar și Ferendino au primit de la denunțător sumele de 88.000 lei și 575 euro. Pentru a garanta repararea pagubei produse prin infracţiuni, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe un număr de 225 acţiuni în valoare de 225.000 lei (echivalentul a 50.000 euro) ale SC ERG Termrom SA, deţinute de Bociar. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

Comentarii

Lasa un comentariu:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.