DNA ancheteaza un trafic de influenta la Compania Regionala de Apa Bacau. Conducerea CRAB ar fi pretins „7 la suta” dintr-un contract

0

Conducerea unei firme din Galati a fost pusa sub acuzare de procurorii anticoruptie. Acestia ii incrimineaza pe Viorel Ferendino si Mihai Bociar ca ar fi pretins, in repetate randuri, sume de bani de la o alta firma asociata sub pretextul ca ar interveni pe langa factori decidenti de la CNSC, Curtea de Apel Bacau sau chiar Compania Regionala de Apa Bacau in vederea obtinerii unor solutii favorabile atat in dosare aflate pe rolul instantelor, cat si in cadrul unor licitatii publice. 

comunicat DNAProcurorii DNA au vizat, conform unui comunicat dat publicitatii vineri 17 ianuarie, un contract pus la bataie de Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB) incepand cu anul 2012. Contractul avea ca obiect reabilitarea statiei de tratare apa Caraboaia. Din comunicatul DNA aflam ca „în perioada decembrie 2012-ianuarie 2013, inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian, în calitate de reprezentanți ai SC ERG TERMROM SA Galați, au pretins și primit de la administratorul celeilalte firme din asocierea câștigătoare a licitației (denunțător în cauză) suma de 10.000 euro, pretinzând că au influență asupra unor persoane din cadrul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în vederea respingerii contestației formulate de un competitor care a pierdut licitația”.

După soluționarea favorabilă a contestației la nivelul C.N.S.C., se precizează în  comunicatul amintit, având în vedere că firma perdantă a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău, inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian au pretins și primit de la același denunțător suma de 15.000 euro, pretinzând că au influență asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea respingerii plângerii. În ambele situații cei doi l-au asigurat pe partenerul lor de asociere (denunțător în cauză) că vor contribui și ei cu aceleași sume de bani la influențarea deciziilor, în situațiile menționate.

In aprilie 2013 cuplul Bociar – Ferendino a cerut din nou sume de bani denunțătorului, sub pretextul că decidenții de la vârful Contract CRAB - Erg TermromCRAB ar fi pretins un procent de 7 la sută din valoarea contractului ce urma a fi încheiat cu asocierea desemnată câștigătoare. Contractul fusese adjudecat în schimbul sumei de aproximativ 17 milioane lei, cei doi inculpați pretinzând în primă fază 25.000 euro de la denunțător (octombrie 2013), pentru a începe plata solicitată de conducerea CRAB. În decembrie 2013, aceștia au revenit cu o nouă „cerere”, suma pretinsă de această dată ridicându-se la 70.000 euro. Potrivit comunicatului DNA, banii au fost ceruți de cuplul Ferendino – Bociar în contextul în care conducerea CRAB a cerut toată suma de bani pretinsă inițial, plata urmând să se facă înainte de începerea lucrărilor și nu la încasarea sumelor de bani aferente lucrărilor executate.

„La data de 16 ianuarie 2014, cei inculpații Bociar Mihai Daniel și Ferendino Viorel-Adrian au primit de la denunțător sumele de 88.000 lei și 575 euro, în scopul sus menționat”, se arată în comunicatul DNA. La data de 17 ianuarie 2014, procurorii anticorupție au dispus reținerea celor doi inculpați pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați la Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cine lucrează la Cărăboaia

În aprilie 2013, Compania Regionala de Apă Bacău atribuia contractul „reabilitare stație tratare apă Cărăboaia” unui consorțiu de firme condus de societatea Erg Termrom din Galați. Din asociere mai făceau parte, conform site-urilor de achiziții publice, companiile băcăuane Conextrust și AMICI (vezi mai sus)Contractul a fost adjudecat de consorțiul amintit în baza unei oferte de 16,91 milioane lei și face parte din proiectul cu finanțare europeană, POS Mediu, derulat de câțiva ani de CRAB (vezi detalii AICI). În cadrul procedurii de achiziție publica organizată de CRAB, o companie de construcții din Tulcea, Coral SRL, reprezentata de casa de avocatura Stoica & Asociatii a depus contestatie. Aceasta a fost respinsa la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), Coral adresandu-se ulterior Curtii de Apel, cu solicitarea de desfiintare a deciziei CNSC. In cele din urma, CRAB a atribuit contractul asocierii ERG Termrom – Conextrust – AMICI, dupa ce Curtea de Apel a respins actiunea Coral SRL Tulcea.

Situația economico-financiară a CRAB, precum și derularea defectuoasă a proiectului POS Mediu, au făcut obiectul mai multorstava - benea - gaina articole publicate în ultimul an de portalul de știri Bacau.NET. Punctul culminant il reprezinta un control efectuat la nivelul CRAB de inspectia fiscala, in prima parte a lui 2013, care a dat la iveala zeci de nereguli in contabilitatea furnizorului de apa al judetului Bacau. Direct vizati de raportul inspectiei fiscale au fost Razvan Gaina (foto, încercuit cu roșu), managerul CRAB, si Adriana Ivasciuc, directorul economic al societatii (citeste mai multe AICI). Găină este un protejat al cuplului Romeo Stavarache – Dragos Benea, liderii administratiei bacauane, fiind mentinut in functia de manager al CRAB in pofida unor rezultate din ce in ce mai proaste inregistrate de societate. Este de notorietate ca apa livrata bacauanilor, desi scumpa, este de o calitate cel putin indoielnica. Mai mult, proiectul POS Mediu derulat de CRAB se anunta, inca de pe acum, un esec de proportii: intarzierea in organizarea licitatiilor, dar si calitatea dubioasa a multor lucrari expun furnizorul de apa al judetului in fata autoritatilor europene.

Cu toate acestea, starea in care se afla CRAB pare sa nu-i intereseze pe principalii decidenti din administratia bacauana. La ultima sedinta a Consiliului Local (CL) Bacau din 2013, din postura de invitat, președintele Consiliului Judetean Bacau, Dragos Benea, elogia parteneriatul judet – municipiu care a condus la infiintarea Companiei Regionale de Apa. Benea declara, cu acel prilej, ca infiintarea CRAB si activitatea societatii, detinuta in coproprietate de municipiul si judetul Bacau, sunt un exemplu de succes. Nu vrem sa ramanem inchisi in aeroport sau in consiliul judetean si suntem deschisi unei colaborari cu municipiul Bacau. Mai ales ca avem un exemplu de succes, cel de la Compania Regionala de Apa. Si acea asociere a fost privita cu teama, dar iata ca ea este o reusita”, sustinea seful CJ Bacau in fata consilierilor locali (citeste AICI).

*Sursa foto: Ziarul de Bacau

 

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.