DN2 – E85 rămâne printre cele mai periculoase drumuri din România. Care sunt cauzele accidentelor

0

Cele mai multe accidente de circulaţie s-au produs, anul trecut, pe DN1, DN2, DN6 şi DN7, iar iunie a fost luna în care s-au consemnat cele mai multe astfel de accidente, conform Agerpres.

Din punct de vedere al consecinţelor, pe DN2 au fost mai multe persoane decedate decât pe DN1.

Cauzele care conduc la accidente rutiere au rămas neschimbate, pe primele locuri fiind indisciplina pietonilor, viteza excesivă şi indisciplina bicicliştilor.

În ceea ce priveşte coerciţia, situaţia sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului rutier arată că principalele cauze sunt: indisciplina pietonilor – peste 80.000 de sancţiuni contravenţionale; viteza – peste 660.000 de sancţiuni contravenţionale; indisciplina bicicliştilor – 75.000 de sancţiuni contravenţionale; neacordarea priorităţii de trecere pietonilor – peste 16.000 de sancţiuni contravenţionale.

Anul trecut, la nivel naţional, s-au înregistrat 4.525 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 1.545 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.535. Cele mai multe accidente s-au înregistrat în luna iunie, 449, urmată de octombrie, cu 440, şi de iulie şi decembrie, cu 432 şi, respectiv, 430. Cele mai puţine accidente au fost în luna februarie – 251 şi aprilie – 322.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.