Directoarea DSVSA Bacău, Carleta Bodea, ar fi primit mită 2700 lei de la patronul COPANEX pentru a fi înștiințat de controale

0


Carleta Carmen Bodea, șefa DSVSA Bacău, plasată în arest preventiv de Tribunalul Bacău la mijlocul lui ianuarie, ar fi luat mită 2700 de lei de la patronii societății Copanex, specializată în comerțul cu ridicata al produselor de carne. Banii au fost dați, susțin procurorii, pentru ca oficialii firmei să fie la curent cu organizarea controalelor tematice de către DSVSA, precum și cu activitatea de verificare făcută de lucrătorii Direcției Sanitar – Veterinare la agenții economici specializați în comercializarea cărnii. În comiterea infracțiunii, Bodea ar fi fost sprijinită de un șef serviciu din cadrul DSVSA, Gheorghiță Vlad, cei 2700 lei fiind disimulați prin încheierea unui fantomatic contract de sponsorizare prin care patronul Copanex, Costel Pânzaru, se angaja să susțină activitatea Asociației Medicilor Veterinari – Filiala Bacău. Magistrații au plasat-o pe Bodea în arest preventiv, sesizând – între altele – „curajul infracțional deosebit” de care șefa DSVSA Bacău a dat dovadă în derularea activității sale infracționale. 

Bodea-Carleta-655x360Potrivit unui comunicat dat publicității de DNA la mijlocul lui ianuarie, Carleta Carmen Bodea ar fi comis în exercițiul funcției de director al DSVSA Bacău mai multe infracțiuni, trei dintre acestea referindu-se la luarea de mită. Una dintre luările de mită vizează pretinderea și obținerea a 2700 lei, de la Costel Pânzaru, patronul societății Copanex SRL Bacău. Suma de bani, se precizează în motivarea deciziei de plasare sub arest preventiv a lui Bodea, a fost primită în schimbul unor date privind controalele pe care lucrătorii DSVSA urmau să le efectueze la agenți economici specializați în comercializarea cărnii și a produselor din carne. Mita a fost disimulată prin încheierea unui așa-zis contract de sponsorizare, prin intermediul căruia Costel Pânzaru se angaja să susțină activitatea Asociației Medicilor Veterinari (Filiala Bacău). Contractul de sponsorizare a fost încheiat la câteva zile distanță după remiterea sumei de bani către Carleta Bodea.

dr Vlad Gheorghita„Din supravegherea operativă realizată în ziua respectivă rezultă că la ora 13,25 Bodea Carmen-Carleta împreună cu Vlad Gheoghiţă au părăsit sediul DSVSA Bacău şi s-au deplasat la o clădire aparţinând SC COPANEX SRL Bacău, locaţie unde au ajuns la ora 13,30. Cei doi au intrat în sediul SC COPANEX SRL Bacău unde au stat 18 minute iar ulterior s-au deplasat spre sediul DSVSA Bacău unde au ajuns la ora 13,55 (…) O parte din banii primiţi de la Pânzaru Costel au fost utilizaţi de Bodea Carmen-Carleta pentru a achita datorii pe care mai mulţi agenţi economici aflaţi în prezent în faliment le aveau către DSVSA Bacău. În aceeaşi zi, pe numele acestor agenţi economici au fost emise 6 chitanţe însumând 1712,19 lei, chitanţele fiind identificate în original în biroul inculpatei cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 12.01.2016”, se arată în motivarea amintită.

Patronul Copanex a recunoscut în fața oamenilor legii că a fost abordat de tandemul Carleta Bodea – Gheorghiță Vlad, cei doi solicitându-i suma de 2700 de lei, chiar în sediul societății. Pânzaru, au arătat anchetatorii, a fost de acord cu plata sumei, condiționând-o de încheierea unui contract de sponsorizare. Acesta a fost încheiat abia la 30 octombrie 2015, în condițiile în care suma de bani în cauză a fost remisă lui Bodea, susține DNA, la 26 octombrie 2015, cu câteva zile mai devreme. La 12 ianuarie 2016, DNA a efectuat mai multe percheziții la sediul DSVSA Bacău, precum și la locuința directoarei Carleta Carmen Bodea. Procurorii au dispus reținerea acesteia, Bodea fiind prezentată în fața judecătorului cu o propunere de arestare pentru 30 de zile formulată de DNA Bacău.

Acuzațiile puse în sarcina directorului DSVSA vizează 3 infracțiuni de luare de mită, 4 infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în interes personal, respectiv 2 infracțiuni de instigare la abuz în serviciu.

*Sursă foto Carleta Bodea: Deșteptarea


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.