Direcția Națională Anticorupție, lăudată în raportul privind MCV al Comisie Europene

0


Raportul Comisiei Europene privind Progresul României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), dat publicității azi, confirmă faptul că activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) reprezintă una din cele mai importante modalităţi în care România îşi îndeplineşte obiectivele din cadrul MCV, se arată într-un comunicat al DNA.

”Documentul subliniază că DNA a reuşit să îşi consolideze performanţa în lupta anticorupţie la nivel înalt, în pofida unor circumstanţe dificile. Instrumentarea dosarelor privind persoane cu funcţii importante a demonstrat eficienţa sistemului de justiţie din România, atât sub aspectul trimiterilor în judecată cât şi al condamnărilor. Pe parcursul anului 2013, DNA şi-a menţinut ritmul din perspectiva investigaţiilor în cazuri de mare corupţie, cu o creştere importantă a numărului de persoane trimise în judecată. Cu toate acestea, raportul constată obstacolele întâmpinate în lupta anticorupţie, dintre care sunt menţionate încercarea de numire de procurori în funcţii de conducere fără a consulta procurorul şef al DNA, atacurile la adresa magistraţilor care instrumentează cauze privind persoane publice, precum şi maniera pripită şi netransparentă în care a fost modificat Codul Penal la finele anului 2013”, precizează comunicatul menționat.

Raportul, se arată în comunicatul dat publicității de DNA, confirmă utilitatea propunerilor formulate de conducerea DNA de suplimentare a numărului de poliţişti în vederea aplicării prevederilor la confiscarea extinsă şi identifică posibile probleme în aplicarea noilor Coduri, de natură să justifice o intervenţie legislativă anterior intrării în vigoare a acestor acte normative. Raportul Comisei Europene realizează într-un mod obiectiv o imagine a principalelor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar român, crede conducerea DNA.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.