Dinu Damaschin a murit la proces

8

Proxenetul Dinu Damaschin a murit astazi in timp ce era la proces, la Tribunalul din Bacau. Dinu Damaschin se afla in greva foamei de la inceputul intrarii sale in arest.

Lui Dinu Damaschin i s-a facut rau dupa ce s-a terminat procesul , in timp ce astepta ca judecatorii sa delibereze asupra cererii sale de eliberare din arest. O ambulanta a fost chemata imediat  insa efortul medicilor a fost in zadar. Dinu Damaschin murise deja in sala de judecata. Ora decesului este 14:10.

Dinu Damaschin a fost arestat preventiv la sfârșitul anului trecut, în urma unei anchete a DIICOT, care îl acuza de proxenetism.

El a anunțat de mai multe ori, pe parcursul procesului, că se află în greva foamei, ba chiar, acum câteva săptămâni, i s-a mai făcut rău la proces, fiind transportat cu ambulanța, la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

 

 

Foto : antena3
Foto : antena3

„Era atat de slabit, incat nici nu putea vorbi. De pe 22 decembrie a intrat in greva foamei, nu a mai mancat. (…) Nu era pentru prima oara cand adopta aceasta forma de protest, a mai incercat asta inainte de Revolutie aceasta metoda, a avut succes atunci. Acum a incercat sa traga un semnal de alarma asupra nevinovatiei lui”, a declarat la Realitatea TV avocatul lui Dinu Damaschin, Petre Ivascu.

„Dinu Damaschin a murit in timp ce magistratii de la Curtea de Apel ii respingeau cererea de eliberare”, a explicat si purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Bacau, intr-o interventie telefonica la Realitata Tv.

„Cazul său a fost judecat, completul de judecată s-a retras pentru deliberări. Domnului Damaschin i s-a făcut rău. Au sosit două ambulanţe, iar medicii au încercat să-l resusciteze, însă au declarat decesul. Din ce am înţeles, el se afla în greva foamei cam de două luni”, a declarat pentru gândul judecătorul Cătălin Şerban, preşedintele Curţii de Apel Bacău.

„Când o persoană refuză hrana, face asta în baza unei semnături date. Dinu Damaschin a fost monitorizat zilnic de medicii de la arest, iar când a fost cazul a fost transportat la spital. Medicii de acolo nu au considerat necesară internarea sa”, a declarat pentru gândul Narcisa Butnaru, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău.

Dumnezeu sa-l ierte !


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

8 comentarii

  1. L-am chemat la mine …trebuia sa se odihneasca putin dupa toata „munca” facuta.Am sa al tin cateva saptamani aici cu mine si dupa aceea am sa al trimit LA GUVERN,IN SENAT,IN PARLAMENT…prin DOROBANTI si in toate locurile de „fite” pe unde apar toti banii nemunciti in tara lui VLAD DRACUL.
    PE CURAND…..SARSAILA.

  2. De asta ma este romania asa de rea si a ajuns o tara de cacat ptr ca judecati pe altii,ptr ca nu am stiut niciodata sa fim uniti…este o vorbe in toate tarile straine…mai Prosti ca romanii nu exista alta rasa…

  3. De morti numai de bine,dar parca nu putem uita cat rau a facut acelor fete..puneti va in locul parintilot…Dumnezeu sa te ierte Damaschin pentru pacatele tale !

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.