Dezbaterile la proiectul de lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcțiilor (CATUC) au reînceput. Dep. Bogdanel : „Va fi una dintre cele mai importante legi pe care Parlamentul o va adopta în acest an”

0

Deputatul PSD de Bacău, Lucian Bogdanel, a anunțat reluarea dezbaterilor în Comisia de Administrație Publică a Camerei Deputaților asupra proiectului de lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC). Considerată una dintre cele mai importante inițiative legislative ale anului, această lege va unifica 17 acte normative, va simplifica legislația din domeniu și va reduce termenele de emitere a avizelor.

Dezbaterile la proiectul de lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcțiilor (CATUC) au reînceput în Comisia de Administrație Publică a Camerei Deputaților. Va fi una dintre cele mai importante legi pe care Parlamentul o va adopta în acest an, o adevărată provocare legislativă, jalon în #PNRR, proiect de lege aflat în dezbatere publică încă din iunie 2023. #CATUC presupune unificarea a 17 acte normative, simplificarea legislației de profil şi reducerea termenelor de emitere a avizelor şi acordurilor de către instituțiile avizatoare. De asemenea, Codul va reglementa şi termenele de eliberare a actelor administrative în domeniul urbanismului şi construcțiilor.

Vom discuta în Comisie circa 1000 de amendamente depuse la proiect, dezbaterile propriu-zise începând chiar în şedința de ieri, când ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a prezentat viziunea ministerului asupra viitorului CATUC. Am comunicat ministrului că locul şi rolul Inspectoratului de Stat în Construcții rămân determinante în privința organizării şi funcționării acestui domeniu, mai ales că #ISC este singura autoritate a statului în măsură să certifice legalitatea, conformitatea şi calitatea în construcții.” a transmis deputatul PSD de Bacau – Lucian Bogdanel


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.