Liberalii bacauani s-au intalnit astazi, la Comitetul de Coordonare Local, pentru a trasa directiile alegerilor locale din 2024. Potrivit presedintelui PNL Bacau, Mircea Fechet, orasul Bacau „nu arată astăzi așa cum ne-am fi dorit”. Liberalii se delimiteaza de primarul Lucian Viziteu, desi USR guverneaza Bacaul alaturi de PNL, avandu-l viceprimar pe Liviu Miroseanu.
Fechet a anuntat ca in 2024 PNL va avea candidat propriu, cel mai probabil pe viceprimarul in functie, Liviu Miroseanu :
„În 2020, am făcut compromisul de a nu avea candidat propriu, cu scopul de a scăpa Municipiul Bacău de cel mai toxic și incompetent primar, domnul Necula. Astăzi, la 2 ani de la alegeri, nu doar că domnul Necula a fost adus înapoi de actualul primar în administrație, dar fostul primar l-a racolat în SSPM și pe proaspăt condamnatul primar PSD din Mărgineni, Marcelin Șolot. SSPM, sub conducerea fostului primar ales pe listele PSD, este o adevărată gaură neagră de bani publici care trebuie oprită.
Municipiul Bacău nu arată astăzi așa cum ne-am fi dorit. Nu arată nici cum și-ar fi dorit cetățenii. Obiectivul nostru în 2024 este unul clar: câștigarea primăriei și dezvoltarea orașului. Filiala Bacău are oameni pregătiți, oameni care au fost aproape de cetățeni și le cunosc nevoile și oameni care au capacitatea să vină cu soluțiile potrivite în administrație. Președintele organizației municipale, viceprimarul Liviu Miroșeanu, are tot sprijinul meu în proiectele bune pe care le implementează pentru localitate și îi urez mult succes!” a declarat Mircea Fechet, presedinte PNL Bacau