Descinderi la domiciliile unor suspecți de braconaj piscicol (FOTO)

0

În această dimineaţă, 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni și polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bacău, împreună cu luptători din cadrul S.A.S. Bacău și jandarmi din cadrul Detașamentului 5 Sascut, au desfășurat în baza autorizațiilor emise de Judecatoria Bacău, un număr de 13 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane suspectate de deținere de plase monofilament și a altor instrumente de pescuit interzise de lege.

braconaj_Bacau1 braconaj_Bacau2braconaj_Bacau13
Astfel, polițiștii au efectuat verificări la locuințele a 15 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 62 de ani, toate din comuna Sascut.
În urma verificărilor efectuate la domiciliile suspecților au fost identificate mai multe bunuri, respectiv șapte motoare de barcă, cinci bărci pneumatice, cinci vâsle, nouă aparate electrice folosite pentru braconaj piscicol, 86 de plase monofilament, 14 plase din material textil și alte unelte de pescuit folosite de suspecți în vederea desfășurării activității de pescuit ilegal.
Totodată, polițiștii au identificat în locuința lui Daniel T., de 32 de ani, o armă cu aer comprimat pentru care acesta nu deținea autorizație legală.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției în vederea cercetărilor, iar bunurile depistate au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea polițiștii efectuează cercetari în vederea stabilirii cu exactitatate a provenienței armei cu aer comprimat. Totodată, în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că Gelu B., de 21 de ani, este suspect și în cazul unui furt din locuință din comuna Sascut.
Pe numele tuturor celor 15 persoane s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere și folosire de plase de pescuit tip monofilament și deținere și folosire de unelte de pescuit fără autorizație, iar două dintre acestea sunt cercetate și pentru furt calificat și deținere ilegală de armă.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.