Deputatul PSD Lucian Bogdănel, replică dură pentru premierul Bolojan: „Mentalitate de casap, măsuri heirupiste care vor ciopârți Educația”

0

Deputatul PSD de Bacău, Lucian Bogdănel, îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că promovează o „mentalitate de casap” și că este coautor al unor măsuri „heirupiste și negândite” care, din toamnă, vor afecta grav sistemul de învățământ. Parlamentarul social-democrat reproșează actualului prim-ministru, dar și foștilor miniștri liberali ai Educației, lipsa unor reforme reale și menținerea unor practici ce stimulează absenteismul și abandonul școlar. În sprijinul afirmațiilor sale, Bogdănel a redat integral mesajul unui cadru didactic, publicat pe platforma edupedu.ro, în care sunt detaliate problemele din școli și incoerența politicilor educaționale din ultimii ani :

„Prin astfel de afirmații descalificante, premierul Bolojan vădeşte nu doar o găunoasă mentalitate de casap, ce dă cu satârul – aleatoriu – în stânga şi-n dreapta, cât mai ales faptul că este autorul „de facto” (alături de meteoricul Anastasiu) al măsurilor heirupiste, negândite, ce vor ciopârți Educația în această toamnă.

Nu mai adaug aici faptul că, „în ultimii ani”, Educația a fost condusă de miniştri PNL la fel de falimentari pentru învățământ (profesori – elevi – părinți) precum fantomaticul program „România Educată”, rămas la stadiul de simplă postare pe Facebook-ul prezidențial al fostului locatar de la Cotroceni.

Reproduc, în cele ce urmează, mesajul unui cadru didactic postat la articolul publicat ieri de portalul edupedu.ro (vezi primul comentariu), în fapt o analiză incisivă a realităților curente, nefardate, ce guvernează acest domeniu ai cărui diriguitori au vorbit şi promis foarte multe, dar au făcut mai nimic.

<< În ultimii ani (excepție anul curent), s-au dat burse și elevilor cu media anuală 4. Părinții au semnalat situația, la fel au facut și elevii, profesorii. Răspuns? Zero.

În ultimii ani, politicile au fost „în favoarea” elevului. De exemplu anul acesta: pentru 20 de absențe nemotivate se scade un punct la purtare, pentru 40, două puncte dar DOAR în ultimul modul. Să calculăm: (10+10+10+10+8):5=9.6 (cu rotunjire în favoarea elevului). În speță, elevul poate cumula 40 de absențe nemotivate pe an, fără a fi penalizat. Încheie anul școlar cu media anuală 10, poate lua bursă în anul școlar următor.

La burse: condiția pentru a nu pierde bursa este să nu depășească 10absențe nemotivate lunar. Dar dacă are 10 în fiecare lună, el primește în continuare bursa: 10*10luni=100 absențe nemotivate pe an (cu condiția să fie maxim 10 pe lună, el ia bursă). Explic: sunt plătiți chiar dacă nu vin la ore. Bonus: indiferent cât întârzie elevul la ore, 45min din 50, nu avem dreptul să îi punem absent. Elevul are drepturi. Nici nu avem dreptul să le facem observație (are statut de sancțiune): pentru acest lucru trebuie să se întrunească consiliul clasei, proces-verbal, etc. Doar pentru o observație. Dacă absenteismul este în forma continuată, putem aplica sancțiuni (cele mai ușoare: observația, mustrarea scrisă – și cam atât + înștiințare trimisă reprezentanților legali) dar NU scăderea mediei la purtare (aici se intervine doar în cazul unor abateri disciplinare grave și oricum se face media prin rotunjire – în favoarea elevului – cu mediile celorlalte module).

Ajungem și la partea cu elevul victima sistemului:

Clasele a VIII-a și a XII-a: după simulări și, după caz, competențe, au revenit la ore. Nu mai zic de 2-4-6. Inuman, aș spune eu, pentru elevii care chiar muncesc. Și sunt încă mulți copii care își dau interesul.

Despre profesori? Asistență simulari/probe+ore+corectat. Domnul Bolojan oare ar putea face toate acestea într-o singură zi? Il invităm măcar în asistență, cu statut de observator. Noi putem. Bonus: nu refuzăm niciodată să răspundem unui elev/părinte/coleg în pauze (dacă mai avem pauze). Și tot cu zâmbet și cu drag ne întâmpinăm copiii pentru că suntem înainte de toate Oameni.

Programele școlare, domnul Bolojan le-a consultat recent? Să facă un tablou al tuturor conținuturilor care trebuie însușite și al competențelor care trebuie dobândite de către un elev pentru un an de studiu. Este uman volumul? Domnia sa ar face față? (Îi propun să privească spre un elev de clasa a VI-a, nu de a XII-a).

Când discutați despre absența unei îmbunătățiri globale (o insultă la adresa elevilor și a profesorilor – la mod „global”), discutați, de fapt, despre legislația și metodologiile date tot de voi. Așadar, vă rog să vă felicitați pentru rezultate: creștere absenteism, creștere rată abandon școlar, „nicio îmbunătățire globală”. Nu uitați, dragii noștri, când arătați cu degetul spre cineva, celelalte degete ale mâinii sunt îndreptate către voi. Apropo, elevii și părinții văd și înțeleg tot ceea ce faceți voi din copiii noștri. Aprecierea lor este pe măsura efortului și interesului vostru! Mult succes, vă dorim!

PS: Înțeleg deficit bugetar, înțeleg că nu sunt bani. Sau închid ochii, decizia îmi aparține. Niciodată nu voi înțelege și nici accepta ofensele aduse breslei din care fac parte. Inclusiv breșele pe parte de resurse umane – tot voi, prin legile voastre, le-ați creat. Ce ar fi să vă mai și asumați erorile/ororile făcute? >>” a transmis Lucian Bogdanel – deputat PSD de Bacau

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.