Deputatul PSD de Bacău, Lucian Bogdănel, reacționează dur după ce președintele PNL Bacău, Mircea Fechet, a acuzat social-democrații și reprezentanții USR ca sunt intr-o alianță locală cu AUR. Într-o declarație publica, Bogdănel afirmă că liderul liberal „a ratat o bună ocazie de a tăcea” și îl acuză de ipocrizie, amintindu-i eșecurile din perioada în care a condus Ministerul Mediului. Parlamentarul PSD susține că Fechet „evită să explice eșecurile din mandatul său” și că ar fi mai potrivit să ofere clarificări legate de proiectele de mediu ratate, de scandalurile de la Romsilva si de halda de fosfogips din Municipiul Bacau, decât „să țină prelegeri despre moralitate politică”.
„Mircea Fechet a ratat o bună ocazie de a tăcea. Nu e prima dată când o face. Cu siguranță nu va fi nici ultima, pentru că în cazul liberalilor băcăuani consecvența în ipocrizie este o adevărată dogmă. Una din puținele lor certitudini. Mă aşteptam de la şeful PNL Bacău să explice de ce o treime din proiectele de mediu cu finanțare prin PNRR au fost ratate în mandatul său de ministru al Mediului, aşa cum ministra USR Buzoianu a dezvăluit recent. Sau să clarifice situația iluzoriei ecologizări a muntelui de fosfogips Sofert, din coasta municipiului Bacău, pe care – ca ministru – Fechet a anunțat-o de câteva ori, cu surle şi trâmbițe, fără ca acolo să se întâmple ceva concret, ba dimpotrivă. Ecologizarea a fost abandonată în plata Domnului.
Mă aşteptam, de asemenea, să explice de ce a tolerat ani de zile, ca secretar de stat şi mai apoi ca ministru al Mediului, desfrâul pe bani publici de la Romsilva, unde „nababii” înveşniciți în această agenție a statului s-au gratificat cu sporuri şi bonusuri colosale de instalare şi „dezinstalare” pe funcții. Ori, mai nimerit, să facă o informare – la zi – în plenul Camerei despre mersul dosarului penal legat de panourile publicitare plătite cu milioane de euro din bani publici, prin care PNL l-a promovat – în an electoral – pe „scriitorul” Ciucă.
Nimic din toate acestea.
Avem parte, în schimb, de o declarație – pe cât de belicoasă, pe atât de gratuită – în care fostul ministru al Mediului se încumetă, acuzând pueril PSD Bacau, să țină prelegeri de filozofie politică provincială, stabilind ce „platforme” politice sunt sau nu compatibile; cine sunt sau nu extremişti sau colaboratori ai „extremiştilor” etc. Scapă din vedere Fechet, în joaca sa cu vorbele, că la Comăneşti, primarul Viorel Miron – fostul şef al PNL Bacău – se întreține, bine mersi, cu cei de la AUR într-o alianță foarte lucrativă; de asemenea, prin țară, alți liberali au bătut palma cu auriştii, fără ca asta să genereze îngrijorări cu privire la „decredibilizarea României” sau la „deschiderea uşii propagandei Kremlinului”. Aşa cum spuneam, ipocrizia liberalilor băcăuani este singura certitudine pe care ne putem „bizui” din postura de colegi în această alianță de guvernare în care – fără voturile PSD, o ştie până şi Fechet – nu am mai putea vorbi despre un „guvern Bolojan”.” a transmis deputatul PSD de Bacau, Lucian Bogdanel
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok







E suparat ca nu prinde si el la cioalan in Bacau..nici cu viziteu nici cu pravat,acum stau si ma intreb toti sunt kla putere psd..usr..aur..de ce numa pnl a fost lasat?asa de nefrecventat e?ar trebui sa va intrebati de ce,domnule feket
bine,bine,dar de blat nu ziceti nimic?ca el exista..in parlament sunt extremisti,acasa sunt parteneri
faceti ceva pt bacau lasati gargara
eu zic sa le dati ceva si celor de la pnl..2 3 functii,oricum e stilul lor sa umble numa dupa functii
dvoastra ce ati facut pt bacau?