Deputatul Necula denunță „negocieri meschine” între Stavarache și PNL pe bugetul din acest an al Bacăului

0

Parlamentarul social-democrat Cosmin Necula a criticat în termeni duri proiectul de buget local postat, de câteva săptămâni, pe site-ul Primăriei Bacău. Acesta a declarat, într-o conferință de presă, că bugetul a fost construit în baza unor negocieri între primarul Romeo Stavarache, senatorul Dragoș Luchian și majoritatea PNL din cadrul Consiliului Local Bacău și servește „mituirii electoratului și cumpărării de voturi”. Necula a arătat că „Stavarache a mai lăsat din banii pentru pavele și borduri”, în timp ce „Luchian a descoperit tinerii și vârstnicii din Bacău”, aluzie la promisiunea făcută de fostul viceprimar în privința construirii de noi cluburi pentru pensionari. „Avem un buget «virusat» de cele trei componente – Stavarache, Luchian, PNL. În acest moment, Spitalul Municipal a fost epuizat ca subiect de campanie electorală. E mai degrabă un subiect pentru DNA”, a declarat deputatul băcăuan cu referire la subfinanțarea lucrărilor de la Spitalul Municipal. 

IMG_9951Proiecte fără perspectivă, precum sala polivalentă din cartierul CFR sau fantomatica modernizare a stadionului municipal, au fost criticate de Necula într-o conferință de presă organizată joi la prânz. Deputatul PSD a incriminat controversatele alocări bugetare, în condițiile în care modernizarea stadionului beneficiază de 2 milioane lei în bugetul pe 2016, în timp ce întregul proiect depășește 113 milioane lei. În contrapartidă, a arătat parlamentarul, șantierul Spitalului Municipal beneficiază de o alocare insuficientă, de doar 10 milioane lei. „Acest buget a fost negociat de domnul Luchian cu tatăl său politic, Romeo Stavarache. Unul a lăsat din pavele și borduri, celălalt a descoperit tinerii și pensionarii din oraș. Mă întreb cum vor împărți diplomele și bursele elevilor: unul, fiind inginer, va merge la liceele industriale, celălalt la Liceul de Artă sau teoretice? Spitalul Municipal a fost epuizat ca temă electorală, alocarea pe 2016 e de doar 2,3 milioane euro, față de 6,5 milioane anul trecut, bani rămași și ei necheltuiți. În acest moment, spitalul e mai degrabă un subiect pentru DNA, decât pentru PNL”, a afirmat Cosmin Necula.

stadion municipalParlamentarul a criticat alocarea bugetară pentru stadionul municipal, apreciind că arena nu poate fi redată circuitului sportiv în toamna acestui an, așa cum a promis viceprimarul Radu Ababei într-o declarație dată presei locale. Necula a afirmat că cele 2 milioane lei prevăzute în buget sunt pentru contractarea de servicii de proiectare, nu pentru lucrări de modernizare a stadionului (foto, Ovidiu Pauliuc). „Cred că cei din Primărie nici nu știu de unde vor lua bani pentru lucrările de modernizare a stadionului. Acea sumă e prevăzută în buget pentru proiectare, nu pentru lucrări de construcție. Tot proiectul de modernizare înseamnă 26 de milioane de euro, iar în buget sunt prinși doar 450.000 euro. Poate că cineva urmărește să pună un «capac» pe vreun dat cu varul sau zugrăvit la stadion”, a mai spus deputatul băcăuan.

birzu viceprimarEl a ironizat activitatea fostului viceprimar Vasile Tescaru, care în 2015 declarase că Spitalul Municipal este „prioritatea zero” a administrației locale, dar și promisiunile consilierului local Ilie Bîrzu (foto), ajuns între timp viceprimar în locul lui Tescaru. Necula a citat, pe larg, din minuta ședinței în care Consiliul Local Bacău a aprobat bugetul local pe 2015, când Bîrzu promitea amenajarea de parcuri în mai multe cartiere din Bacău. „Domnul Bîrzu anunța în 2015 înființarea, pe 20 de hectare de teren, a Zonei de Dezvoltare Economică. Domnia sa declara că nu trebuie să inventăm roata și să luăm exemplul implementat la Alba Iulia. Fusese domnia sa inspirat de Alba Iulia. Tot domnul Bîrzu vorbea de parcuri, în Aviatori, Narcisa, pe Teiului. Parcurile sunt nefăcute, iar zona domnului Bîrzu nu există. Ele nu s-au regăsit în buget, practic au fost doar minciuni”, a comentat parlamentarul, aducând în sprijinul afirmațiilor sale mai multe răspunsuri primite la solicitări adresate Primăriei Bacău pe diverse subiecte de interes administrativ.

Cosmin Necula a declarat că va înainta Consiliului Local cele 29 de amendamente formulate cu prilejul aprobării bugetului pe 2015, însă neluate în seamă de forul deliberativ local, controlat de o confortabilă majoritate PNL. Între prioritățile evidențiate de Necula se numără reabilitarea Spitalului TBC, anveloparea termică a blocurilor care, în viziunea sa ar conduce la diminuarea facturilor la încălzire, precum și investițiile în sportul juvenil, prin înființarea de centre de copii și juniori la sporturile cu tradiție în oraș. Necula a promis că va organiza o conferință de presă pe tema anvelopării termice a blocurilor, municipiul Bacău ratând fonduri europene și în acest domeniu.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.