Deputatul Lucian Bogdănel, mesaj de susținere pentru integrarea europeană a Republicii Moldova: Istoria şi limba noastră comune reclamă, negreşit, un viitor comun sânul familiei europene! 

0

La invitația primarului Cristian-Aurelian Ciubotaru, deputatul de Bacău, Lucian Bogdănel, a participat la Târgu Ocna la o întâlnire oficială cu o delegație importantă din Republica Moldova, aflată într-un schimb de experiență pe teme administrative și de absorbție a fondurilor europene. Alături de deputatul Vasile Budaca și vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Vasile Isvoran, parlamentarul băcăuan a transmis un mesaj clar de sprijin pentru drumul european al Moldovei.

“ La invitația primarului Cristian-Aurelian Ciubotaru am participat – împreună cu deputatul Vasile Budaca şi vicepreşedintele CJ Bacău, Vasile Isvoran – la întâlnirea cu o importantă delegație administrativă din Republica Moldova, condusă de Constantin Cojocari (primar Edineț), Alexei Percemlî (primar Bubuieci), Anatol Topal & Valentin Cara (primar & viceprimar Ceadîr Lunga), respectiv Vasile Moroi şi Victor Poiană (pretor & vicepretor Buiucani).

Întâlnirea face parte dintr-un schimb de experiență extins, pe care Primăria Târgu Ocna îl derulează în ultimii ani cu mai multe unități administrativ-teritoriale din Republica Moldova, inclusiv pe linia gestionării fondurilor europene.

În intervenția pe care am avut-o, am remarcat determinarea cu care Chişinăul urmăreşte obiectivul strategic de a aduce Moldova mai aproape de integrarea în Uniunea Europeană, mai ales după primirea – în 2022 – a statutului de țară candidată la UE.

Am subliniat că între Declarația de la Snagov (21 iunie 1995), prin care România şi-a fixat obiectivul de a adera la UE şi 8 decembrie 2004, ziua în care s-au încheiat negocierile de aderare, am parcurs ca țară 10 ani dificili, cu reforme dureroase al căror cost social a afectat mulți români. Dar nu ne-am abătut de la foaia de parcurs asumată.

Republica Moldova este, azi, mai bine poziționată decât România în 1995, în considerarea atingerii obiectivului aderării. Atât contextul geopolitic, care echivalează cu o fereastră de oportunitate pentru Moldova, cât şi capitalul ei uman deja exersat & rutinat în multe state europene, inclusiv la Bruxelles (elevi, studenți, funcționari, antreprenori etc) pot contribui foarte serios la accelerarea aderării şi la simplificarea acestui demers laborios.

Le-am comunicat primarilor din Republică prezenți, azi, la Târgu Ocna că pot regăsi în administrația primarului Cristian Ciubotaru un exemplu de bună practică în absorbția şi implementarea fondurilor europene, un exemplu care poate constitui o valoroasă sursă de inspirație pentru construirea propriei capacități administrative.

În septembrie, Republica Moldova va trece prin examenul alegerilor parlamentare, un scrutin al cărui deznodământ va fi crucial în privința menținerii parcursului pro-european al țării. I-am asigurat pe primarii şi consilierii de peste Prut că România rămâne un partener loial al Moldovei pe acest drum: istoria şi limba noastră comune reclamă, negreşit, un viitor comun sânul familiei europene!” a transmis Lucian Bogdanel , deputat PSD de Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.