Deputatul Lucian Bogdănel critică ideea finanțării facultăților după traseul profesional al absolvenților, promovată de premierul Bolojan: „E limpede că „marile” cuvinte la care recurge domnia sa nu sunt decât palide figuri retorice, complet golite de orice brumă de credibilitate”

0

Deputatul PSD de Bacău, Lucian Bogdănel, critică declarația premierului Ilie Bolojan privind finanțarea universităților în funcție de faptul că absolvenții lucrează sau nu în domeniul studiat, susținând că o astfel de abordare reduce educația la un criteriu strict contabil și ignoră realitatea parcursurilor profesionale diverse, avertizând că măsura ar putea duce la subfinanțarea unor facultăți, în special din zona umanistă și culturală:

„Îl auzim, din ce în ce mai des, pe șeful Guvernului apelând la cuvinte mari, pline de gravitate şi rezonanță: discernământ, prudență, cumpătare etc. Toate cu referire directă la exigențele fiscale care grevează, de o bună bucată de timp, finanțele noastre publice. Dar, când ai de-a face cu o afirmație consternantă, precum cea în care premierul Bolojan spune că „este anormal să finanțezi o facultate cu aceeași sumă, dacă absolvenții ei nu lucrează niciunul în domeniu pe care l-a absolvit”, e limpede că „marile” cuvinte la care recurge domnia sa nu sunt decât palide figuri retorice, complet golite de orice brumă de credibilitate.

Eu am terminat Istorie, la facultate, apoi un master în Relații Internaționale, dar tot timpul am lucrat în presă, cu precădere jurnalism politic și de investigații. Apoi am trecut în administrația publică locală și, într-un târziu, în politica propriu-zisă. Am făcut și PR politic, cu un relativ succes. Acum mă întreb, privind în urmă la anii ‘90-2000, ce ar trebui să facă azi Bolojan cu facultățile inginerilor care, după absolvire, au făcut cariere exemplare în presă și televiziune? Mai finanțăm ingineria sau desființăm, prin subfinanțare cronică, facultățile de jurnalism & litere?

Doar indignarea nu e în măsură să cuprindă resentimentele pe care oamenii din Educație le-au înmagazinat şi le încearcă în aceste zile, după un an al experimentelor eșuate în „preuniversitar” (2025), ce se anunță urmat – cel mai probabil – de un an al incendiului bugetar în „universitar” (2026).

Oamenii de cultură – actorii, bunăoară – sunt trimiși la pontaj, ca și când actul de creație artistică presupune un orar similar mersului trenurilor și cel puțin 8 ore de muncă/zi; scriitorii vor fi, bănuiesc, taxați la cantitatea de pagini de literatură produse la hectar (cine va depăși, oare, planul?); în sfârșit, peste 1500 de bibliotecari – angajați în biblioteci, aceste instituții publice unde, la drept vorbind, nu se produce nimic (ar zice Bolojan) – sunt pe punctul să rămână fără loc de muncă după zeci de ani de activitate.

Avântul stahanovist, de șef de colhoz, al premierului amintește de vremuri în care cosmetizarea contabilă și minciuna de stat făceau să pară că societatea românească merge, inexorabil și voios, pe drumul clădirii socialismului multilateral dezvoltat. Realitatea fabricată „din pix” de activiștii zeloși ai regimului de dinainte de ‘89 avea să se facă țăndări la contactul cu adevărata realitate, nefardată, necosmetizată a falimentului politic al economiei de comandă și al sistemului totalitar comunist în ansamblul său, care nu se mai putea susține pe imensa ficțiune statistică livrată de comitetul de stat al planificării.

Într-o mare măsură, pare că ne aflăm în același scenariu al planificării, al cărui deznodământ – fatalmente funest – îl putem întrevedea cu luciditate, dacă alegem să nu ne mințim. Poate că lumea încă îl rabdă pe Bolojan, zic poate (!), dar timpul este cel care pare să nu mai aibă niciun fel de răbdare cu acest provincial îndărătnic şi rudimentar. Nu am fost niciodată un fan al lui Vadim Tudor, nici al diatribelor sale dezgustătoare, însă de curând mi-au căzut ochii pe o replică acidă dată unui preopinent din epocă pe care tribunul îl eticheta, hazliu, „Ilie-minte-pustie”.

În felul său, abrupt și abraziv, Vadim a fost premonitoriu, chiar dacă a greșit estimarea cu doar „câteva” decenii.” a transmis deputatul PSD de Bacau, Lucian Bogdanel

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.