În perioada 22 – 24 noiembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău au acționat în județ, pentru prevenirea şi combaterea faptelor incidente domeniului silvic privind transportul, deţinerea, expedierea şi/sau comercializarea materialelor lemnoase, dar şi pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind emiterea avizelor de însoţire a materialelor lemnoase şi a exploatării masei lemnoase din partizile autorizate.
În cadrul acțiunii au fost vizate 6 depozite de materiale lemnoase și 16 partizi autorizate spre exploatare.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei, pentru nereguli constatate la regimul silvic. Totodată, a fost dispusă măsura confiscării valorice a cantității de 70 de m.c. de material lemnos, în valoare totală de 21.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au instituit măsura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri, valoarea acestora fiind de aproximativ 158.000 de lei.
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m.c. neînsoțite de documentele specifice de transport și fals informatic.
La activități au participat și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Bacău.