Vezi cazinouri și case de pariuri sportive la tot pasul, reclamele cu ele sunt peste tot în media și în online și cu poate ai și tu cel puțin doi-trei prieteni care își petrec o bună parte din timp cu activități ce au ajuns adevărate probleme în societatea actuală: jocurile de noroc și pariurile.
Ei bine, îți place să crezi sau nu, dependența de acestea chiar există și, potrivit specialiștilor, reprezintă o tulburare legată de controlul impulsurilor. Altfel spus, ea se traduce prin incapacitatea unei persoane de a rezista tentației de a juca, chiar dacă această persoană este perfect conștientă de efectele negative pe care această activitate le are asupra sa și asupra celor din jur.
Din fericire, cum orice învăț are și dezvăț și există câteva modalități de a ține sub control această dependență și chiar de a o trata.
Pericolul dependenței de pariuri
Deși nu poate fi diagnosticat din punct de vedere medical de către un psihiatru, problema pariatului este definită ca o situație în care persoana care practică o astfel de activitate refuză să renunțe la viciul său, chiar dacă știe și conștientizează că are un comportament impropriu. Chiar dacă pentru ceilalți pariatul compulsiv nu pare să aibă sens, deoarece oricine face acest lucru des înțelege că poate pierde uneori mai mult decât câștigă, jucătorul dependent, căruia îi lipsește controlul impulsurilor, nu este capabil să priceapă acest lucru.
Ca orice lucru nociv, dependența de pariuri nu duce numai la pierderea unor sume exorbitante de bani, dar, posibil, și la alterarea relațiilor cu cei din jur, la deteriorarea vieții personale, la pierderea locului de muncă, putându-se ajunge chiar și până la apariția diverselor probleme de sănătate grave – afecțiuni ale sistemului digestiv, migrene, insomnie, depresie, lipsa poftei de mâncare, anxietatea, apatie, dureri musculare sau probleme respiratorii. În cele mai grave cazuri, când jucătorul compulsiv ajunge în stadiul de disperare, acesta se va confrunta cu tulburări mentale grave (personalitate antisocială, schizofrenie etc.) și va ajunge să se gândească la suicid. Din nefericire, problema jucatului in mod obsesiv, peste limite, este adesea asociată cu ideația suicidală, conform concluziilor specialiștilor.
Găsirea soluțiilor pentru această problemă
Tratamentul dependenței psihologice de pariuri sportive sau de jocuri de noroc este destul de asemănător cu tratamentul adictia de substanțe. Practic, trebuie găsită o modalitate de a determina persoana afectata să reziste tentației de a mai practica aceasta activitate.
De unul singur, dependentul nu va reuși să renunțe la comportamentul său nociv. Chiar dacă vrea să se vindece și promite că va face acest lucru, acesta va continua să frecventeze pe furiș case de pariuri sau cazinouri, va continua să caute moduri prin care să câștige la nesfârșit (un pont la pariuri sportive, o nouă strategie pentru a ieși învingător la blackjack sau păcănele etc.). Din acest motiv, este nevoie de intervenția unui terapeut care îl va ajuta cu ajutorul terapiei cognitiv comportamentale să renunțe la viciul său.
În concluzie, dependența de pariuri nu trebuie trecută cu vederea ori tratată cu nepăsare. Cu ajutorul celorlalți, al specialiștilor și cu ședințe de terapie cognitiv-comportamentală, problema jucătorului compulsiv poate fi rezolvată.
sursa foto: pixabay.com