Dep. Lucian Bogdănel, la dezbaterea privind modificarea Codului de Amenajare a Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor: „Obiectivul este simplificarea procedurilor și documentațiilor. Va deveni un instrument de lucru fezabil și eficient.”

0

Deputatul PSD de Bacău, Lucian Bogdănel, a anunțat începerea dezbaterilor privind amendamentele la Codul de Amenajare a Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) — unul dintre cele mai ample și importante proiecte legislative aflate în Parlament. Discuțiile au loc în Comisia pentru Administrație Publică, în prezența ministrului Cseke Attila și a specialiștilor din Ministerul Dezvoltării. Potrivit parlamentarului băcăuan, obiectivul principal al noii legislații este simplificarea procedurilor și documentațiilor de urbanism, precum și unificarea legislației din domeniu, printr-un cod care să facă regulile mai clare și aplicabile la nivel local:

Dezbaterea amendamentelor la Codul de Amenajare a Teritoriului, Urbanismului şi Construcțiilor – CATUC a început în această seară, în Comisia pentru Administrație Publică, în prezența ministrului Cseke Attila şi a specialiştilor din Ministerul Dezvoltării. Este, de departe, unul dintre cele mai impotante şi ambițioase acte normative ce urmează să fie adoptate de Parlament: cu 1000 de pagini de amendamente (în jur de 1000 de amendamente formulate, în total), dezbaterile se anunță o veritabilă „cursă de anduranță”. Obiectivul este simplificarea procedurilor şi documentațiilor de urbanism & amenajare a teritoriului, precum şi unificarea – prin codificare – a legilor şi normativelor ce guvernează acest complex domeniu de activitate. Alături de colegii din Partidul Social Democrat suntem la datorie pentru comunitățile locale şi județene direct interesate să aibă în CATUC un instrument de lucru fezabil şi eficient, care – odată aplicat – să conducă la dezvoltare locală durabilă.” a transmis deputatul PSD de Bacau, Lucian Bogdanel


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.