Dedeman domina clasamentul companiilor de bricolaj, avand peste jumatate din piata

0

Dedeman ramane liderul companiilor de bricolaj din Romania, dominand categori aceasta piata. Fratii Dragos si Adrian Paval au reusit sa aiba o cota de peste 50% cu Dedeman, seara intr-un articol economedia.ro

Dupa Dedeman, in topul companiilor de bricolaj, urmeaza Leroy Merlin si Arabesuqe, conform datelor din 2022 – fiind cel mai recent raport de bilanturi. Deși multinaționalele și-au făcut prezența pe această piață de mai bine de un deceniu, marile rețele care au câștigat încrederea clienților sunt două SRL-uri din zona Moldovei, din Bacău și din Galați, arată o analiză Termene.ro.

Platforma a analizat cum au evoluat afacerile de peste 20 de miliarde de lei ale celor mai importanți jucători de bricolaj din România. Afacerile de bricolaj din România au înregistrat în 2022 cele mai bune vânzări, trendul fiind susținut de faptul că românii sunt și cei mai mari proprietari de locuințe din Uniunea Europeană, conform statisticilor Eurostat citate de consultanți. În ultimele două decenii, bătălia pentru primele două poziții ale topului afacerilor de bricolaj s-a dat între Dedeman și Arabesque, arată datele platformei de afaceri. Începută ca o luptă strânsă, în ultimul deceniu Dedeman s-a distanțat și a acaparat aproape jumătate din piața de bricolaj din România.

Liderul pieței este de câțiva ani buni Dedeman, considerată cea mai mare afacere antreprenorială românească. Cota de piață a acestuia este de peste 50% atât ca valoare a vânzărilor, cât și ca număr de magazine, iar creșterile de peste două cifre ale cifrei de afaceri au devenit o obișnuință în ultimi ani.

Datele după care Termene.ro a realizat clasamentul companiilor de bricolaj țin cont de informațiile raportate de firme pe anul 2022. Datele financiare ale firmelor pentru anul 2023 nu au fost făcute publice încă de Ministerul de Finanțe.

Topul magazinelor de bricolaj, conform Termene.ro:

  • 1. Dedeman SRL din Bacău

A realizat o cifră de afaceri de 11 miliarde de lei în anul 2022 și un profit de 1,7 miliarde de lei cu 12.245 de angajați, conform Ministerului Finanțelor. Acționarul societății este Paval Holding SRL din Bacău, societate deținută de frații Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl. Dedeman înseamnă a ajuns la o rețea de 61 de magazine și se află în continuare în plin proces de extindere la nivel național, după cum anunță reprezentanții rețelei.

  • 2. Leroy Merlin SRL cu sediu în București

A realizat o cifră de afaceri de 2,95 miliarde de lei în anul 2022 și a înregistrat un profit de 270 de milioane de lei cu 2.870 angajați. Acționarul societății este multinaționala franceză Bricolage Investissement France SA. Rețeaua de bricolaj este prezentă în 15 orașe din România cu 21 de magazine. Cele mai multe, patru la număr, sunt în București.

  • 3. Arabesque SRL, cu sediu în Galați

A realizat o cifră de afaceri de 2,76 miliarde de lei în anul 2022 și a înregistrat un profit de 132 de milioane de lei cu 2.828 angajați. Acționarul societății sunt Cezar Virgil Rapotan (78%), Oana Andreea Rapotan (20%) și Mircea Rapotan (2%). „Compania Arabesque, se afla pe piața din 1994 si are o prezență regionala in Moldova, Ucraina, Bulgaria. Fondată în Galați, în 1994, de către omul de afaceri Cezar Rapotan, Arabesque deține 38 de centre comerciale, dintre care 23 in România. Echipa din România numără peste 3200 de oameni iar forța logistică este asigurată de cele peste 1.000 de camioane specializate”, susțin reprezentanții companiei.

Urmeaza Hornbach, Bricostore si Ikea, in topul companiilor de bricolaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.