Deciziile CCR privind cartelele pre-pay generează consecinţe grave asupra securităţii naţionale

0

Reprezentanţii SRI au declarat despre deciziile prin care aşa-zisa Lege „Big Brother” şi Legea cartelelor pre-pay au fost declarate neconstituţionale, că efectul acestora „a produs un vid legislativ, cu consecinţe grave, greu de anticipat, asupra securităţii naţionale”.

Sorin Sava - SRI purt. cuv.Sorin Sava (foto), purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, a spus SRI îşi desfăşoară activitatea cu deplin respect pentru lege, în conformitate cu principiile respectării drepturilor omului, cu standardele internaţionale şi cu angajamentele ce derivă din calitatea României de membru al comunităţii euroatlantice, în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate, scrie Mediafax. „Rezultatele activităţii desfăşurate până în prezent, care plasează instituţia în elită comunităţii de intelligence, bună reputaţie profesională a SRI precum şi încrederea populaţiei în capacitatea instituţiei de a proteja drepturi şi valori consacrate constituţional, au fost posibile şi datorită existenţei unui cadru normativ corelat cu evoluţia tehnologică”, a spus Sava.

În acelaşi punct de vedere se subliniază că SRI nu formulează aprecieri cu privire la deciziile Curţii Constituţionale, dar „atrage atenţia cu privire la implicaţiile pe care le generează aceste decizii, consecinţele fiind deja resimitite în reducerea drastică a capabilităţilor operaţionale, în imposibilitatea instituţiilor statului de gestiona riscuri şi ameninţări iminente la adresă securităţii naţionale precum şi în crearea unor vulnerabilităţi fără precedent, de natură a afecta siguranţă cetăţenilor”.

CC: „Puține state din UE au reglementat obligația identificării utilizatorilor de cartele pre-pay”

cartela-prepayCurtea Constituțională a respins în urmă cu câteva zile legea cartelelor pre-pay luate doar cu buletinul, o lege adoptată de Parlament acum trei luni și care îi obligă pe utilizatorii de cartele preplătite să se legitimeze. În viziunea judecătorilor această lege este doar o completare a așa-numitei legi „Big Brother”, pe care, de asemenea, au declarat-o neconstituțională. Referitor la deciziile de neconstituţionalitate luate pentru legea „Big Brother” şi cea a cartelelor pre-pay, Curtea Constituțională susține că puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de astfel de cartele şi că eficacitatea acestei măsuri, a constatat CE, nu a fost dovedită.

„Puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de cartele preplătite (doar şase) şi au susţinut opţiunea adoptării de măsuri la nivelul U.E. pentru înregistrarea obligatorie a identităţii utilizatorilor de servicii preplătite, însă Comisia Europeană a constatat că eficacitatea acestor măsuri naţionale nu a fost dovedită, astfel că, în general, Comisia nu a fost convinsă de necesitatea de a acţiona în acest domeniu la nivelul UE (Raportul Comisiei Europene către Consiliu şi către Parlamentul European – COM(2011) 225 final din 18 aprilie 2011)”, arată plenul Curţii Constituţionale (CC), în urma reacţiilor privind legea cunoscută ca „Big-Brother” şi legea cartelelor pre-pay.
Milioane de cartele telefonice sunt luate cu sacoşa din România şi duse în teritoriile islamice
georgian_pop
Deputatul PSD Georgian Pop, seful comisiei de control a activității SRI, a reactionat dupa ce CC a declarat neconstitutionala legea privind cumpararea cartelelor pre-pay doar cu buletinul, aratand ca exista milioane de cartele cumparate “cu sacosa” si duse in teritoriile islamice. „Ce probleme de securitate genereaza cartelele pre-pay? As vrea sa merg la fondul legii declarata neconstitutionala (…) Profita, in sens infractional, de anonimizare teroristii, cei care fac acte de coruptie, crima organizata transnationala. In momentul de fata, in Orientul Apropiat, in asa-zisul teritoriu islamic exista milioane de cartele cumparate cu sacosa din Romania si duse in acele teritorii. Deci gruparile teroriste din Orientul Apropiat si din nordul Africii utilizeaza cartele cumparate din Romania pentru comunicatii”, a declarat Pop, citat de cotidianul Adevărul.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.