De 8 ani, un jandarm bacauan este inger pazitor pentru un batran fara picioare

0

Plt.adj. Teletin Tudorel este angajat al Jandarmeriei Române de 13 ani, iar de mai bine de nouă ani este comandatul grupei de Supraveghere și Intervenție din localitatea Podu Turcului.

Pe timpul executării unei misiuni într-un sat izolat din județul Bacău, în iarna anului 2012, colegul nostru l-a cunoscut pe Ion Popa, un bărbat în vârstă de 71 de ani cu ambele picioare amputate și care locuia singur. Acesta i-a solicitat ajutorul pentru că rămăseseră fără alimente și lemne de foc din cauza drumurilor înzăpezite.

Din acea iarnă, pe lângă îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu și familie, jandarmul își face timp și pentru nea Ion, căruia îi aduce alimente, apă, îi taie lemnele și îl ajută la treburile casnice. Dar poate cel mai important lucru este faptul că stă de vorbă cu el, îi ascultă păsurile și îl face să se simtă ca într-o familie, în care membrii ei se ajută reciproc, pentru că, după cum i-a spus chiar nea Ion, nimic nu este mai rău decât singurătatea.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.