Dan Barna in Bacau : “ Dacă nu vom veni cu investiţii masive în zona Moldovei, tinerii vor continua să plece afară”

0

Preşedintele USR Dan Barna şi preşedintele PNL Ludovic Orban au participat, sâmbătă, la o conferinţă de presă la Bacău pentru susţinerea candidaţilor comuni la alegerilor locale din 27 septembrie: Lucian Stanciu Viziteu, candidat la funcţia de primar al Municipiului Bacău şi Ionel Palăr, candidat la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău.

Cei doi preşedinţi USR şi PNL au subliniat nevoia de a înlătura administraţia coruptă de până acum şi au evidenţiat o serie de proiecte ratate în mod lamentabil de către PSD în ultimii patru ani.

De asemenea, atât Dan Barna şi Lucian Stanciu Viziteu, cât şi Ludovic Orban au punctat efectele colaborării viitoare dintre o administraţie locală bine intenţionată şi profesionistă şi un viitor guvern USRPLUS PNL, hotărât să promoveze măsurile necesare modernizării Bacăului şi modernizării României în general, de la autostrada Moldovei până la spitalul Municipal, abandonate în mod inexplicabil.

Dincolo de toate proiectele concrete ratate de PSD, atât Dan Barna cât şi Ludovic Orban au subliniat nevoia ca băcăuanii să realizeze că atât puterea de a face schimbarea, cât şi responsabilitatea acestei schimbări este a cetăţenilor.

„Dacă nu vom veni cu investiţii masive în zona Moldovei, tinerii vor continua să plece afară. Dacă vorbim de o ţară ca afară, trebuie să votăm ca afară. Trebuie să votăm proiecte, trebuie să votăm oameni competenţi, oameni care au şi energia şi onestitatea şi competenţa să ducă mai departe administrativ acest municipiu şi acest judeţ spre ceea ce înseamnă dezvoltare. Mergeţi la vot, pentru că acum aveţi cu cine!” a declarat Dan Barna, în discursul ţinut în faţa băcăuanilor.

La alegerile locale din data de 27 septembrie, candidaţii comuni ai USRPLUS şi PNL sunt cotaţi cu prima şansă atât la primăria Municipiului Bacău, cât şi la Preşedinţia Consiliului Judeţean iar alegătorii au şansa unei schimbări reale în bine şi şansa unei administraţii profesioniste, orientate către dezvoltare economică şi socială.

 

Comunciat de presa


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.