Compania aeriană DAN Air a anunțat că analizează posibilitatea atragerii unui investitor strategic sau chiar vânzarea companiei, după ce acționarul principal, Dan Iuhas, și-a exprimat intenția de a se retrage din afacere, potrivit ZF.ro
Potrivit conducerii companiei, în acest moment nu există negocieri concrete cu potențiali cumpărători, anunțul privind vânzarea sau atragerea de investiții fiind lansat recent.
„Acționarul își dorește să iasă complet din societate întrucât vrea să se retragă, dar este deschis și la investiții din partea altor interesați care să preia controlul și pachetul majoritar”, a declarat Matt Ian David, CEO al DAN Air.
Anunțul vine într-o perioadă în care piața aviatică din România atrage interesul investitorilor. Recent, compania AnimaWings a atras în acționariat trei investitori instituționali, care au preluat 50% din companie, tranzacție considerată un semnal pozitiv pentru sectorul aerian.
În paralel, DAN Air își continuă planurile de dezvoltare internațională. Compania intenționează să deschidă o subsidiară în Siria, care să opereze zboruri directe între Damasc și mai multe orașe europene. Operatorul român efectuează deja curse către capitala Siriei încă de anul trecut, fiind prima companie aeriană europeană care a reluat zborurile directe către această destinație.
DAN Air este una dintre puținele companii aeriene românești cu operațiuni regulate internaționale , prezentă inclusiv pe Aeroportul Internațional Bacău, de unde opereaza mai multe rute în ultimii ani.

