Curtea de Apel Bacău a respins solicitarea de prelungire a arestului la domiciliu în cazul lui Viorel Rusu

0


Omul de afaceri Viorel Rusu e din nou liber, după ce Curtea de Apel a admis miercuri contestația depusă de constructor împotriva unei încheieri a Tribunalului Bacău prin care lui Rusu i se prelungea măsura arestului domiciliar. Rusu este urmărit penal într-un dosar în care Parchetul Curții de Apel îl acuză de comiterea a 4 infracțiuni de fals în declarații. În cadrul dosarului, asupra acțiunilor Conextrust – societate de construcții controlată de Rusu – a fost instituit sechestru asigurator, măsură confirmată la 25 februarie de Tribunalul Bacău. 

Curtea de Apel a admis contestația formulată de apărătorii lui Rusu și a respins solicitarea Parchetului vizând prelungirea măsurii de arest domiciliar în cazul constructorului. Omul de afaceri fusese plasat de Judecătoria Bacău în arest la domiciliu, la 4 februarie, măsura fiind valabilă până în 5 martie. La 25 februarie, Tribunalul Bacău a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, dispunând prelungirea măsurii preventive. Aceasta a fost desființată, însă, de Curtea de Apel, care a decis miercuri, 2 martie, să admită contestația lui Rusu.

Rusu este acuzat de procurori de comiterea a 4 infracțiuni de fals în declarații, cauzând un prejudiciu de 468.000 lei Ministerului de Interne, prin înstrăinarea – în mod nelegal – a 4 apartamente ce ar fi trebuit să revină IPJ Bacău, în virtutea unui protocol încheiat în urmă cu mai bine de 12 ani. Apartamentele au fost vândute de Conextrust în baza mai multor contracte de vânzare-cumpărare pe care procurorii le apreciază ca fiind ilegal încheiate (contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 95/20.02.2013, 309/05.06.2013, 400/17.07.2013 şi 1316/02.10.2014 ).

În 2009, IPJ Bacău a chemat în judecată Consiliul Local Bacău, societatea lui Viorel Rusu intervenind în interes propriu în litigiu. În cadrul dosarului 2338/110/2009, instanța a dispus efectuarea unei expertize, aceasta fiind depusă în mai 2011 și confirmând că valoarea actualizată a sumelor plătite de MAI, prin IPJ Bacău, în susținerea proiectului imobiliar s-ar ridica la 1,97 milioane lei. O contraexpertiză solicitată de Conextrust, care a contestat rezultatul expertizei inițiale, a stabilit că suma actualizată cu care MAI ar fi contribuit de fapt la construirea blocului este de doar 797.000 lei.

Printr-o ordonanță emisă la 3 februarie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au instituit sechestrul asigurator pe cele peste 85.000 de acțiuni ce alcătuiesc capitalul social al firmei Conextrust. Măsura a fost contestată de avocații lui Viorel Rusu, aceștia reclamând că prejudiciul este mult mai mic decât valoarea totală a acțiunilor (3 milioane lei) și că asupra societății lui Rusu planează spectrul riscului reputațional, în contextul în care Conextrust are în derulare credite de 8 milioane lei. La 25 februarie, Tribunalul Bacău a respins contestația.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.